Colțul constănțeanului supărat

318
1
2 min citire
Ceea ce multă lume visa pare a se apropia de realitate: Codul Rutier… amenință cu sancțiuni care mai de care mai drastice pentru teribiliștii șoselelor. Se preconizează că șoferii care vor circula pe contrasens și vor depăși viteza legală cu peste 60 de km/h ar putea primi, la anul, până la 100 de puncte amendă, un punct de penalizare fiind echivalentul a zece la sută din salariul minim pe economie. În aceste condiții, de la întâi ianuarie 2012, odată cu creșterea salariului minim de la 670 la 700 de lei, amenda ar putea ajunge și la 7.000 de lei. Toate aceste lucruri i-au dat satisfacție cititorului nostru, Dragoș Fătu: "Aștept de multă vreme ca să se înăsprească pedepsele pentru spaima șoselelor, dar cel mai tare mă bucur că o să fie atinsă agresivitatea la volan. Eu cred că sângele de pe șosele nu se poate spăla decât prin pedepsirea... la sânge a șoferilor care se cred Dumnezeu și-i sfidează pe ceilalți participanți la trafic".
Cealaltă față a medaliei
Chiar și cu această perspectivă de sancționare drastică a șoferilor indisciplinați și tupeiști, cititorul nostru tot supărat este. De ce? Și-ar dori enorm ca pentru consumul de alcool, "la recidivă, să se ridice permisul auto pe viață". Părerea lui este că șoferii care nu conștientizează implicațiile pe care le are urcarea la volan sub influența băuturilor alcoolice nu merită nicio șansă: "Ce să caute la psiholog un asemenea om? Ca să i se spună că e întreg la cap și să repete iar și iar figura? Nu, domnule, să fie tras pe dreapta pe viață! Numai așa se învață minte românul nostru!".
Să învățăm și de la alții
Cititorul nostru mai are o supă-rare: în România, dacă trebuie să plătești o amendă de circulație, de exemplu, și nu o faci, nu se în-tâmplă nimic. Pe când în Canada, de exemplu, unde Dragoș Fătu are o soră, dincolo de faptul că, în astfel de situații, permisul de conducere este anulat imediat, din calculator, dacă îți permiți să circuli cu mașina fără permis, ești arestat pe loc, chiar și… beizadea fiind. Apoi apari în fața judecătorului și te pricopsești cu o cauțiune de mii de dolari. Și lucrurile nu se opresc aici… 

Comentează știrea

Marian
6 ianuarie 2012
amenzi circulatie

In Canada daca ai depasit viteza legala cu peste 50 km/h amenda este de 20000 dolari si ti se confisca masina. Credeti ca in Romania daca s-ar fi aplicat o astfel de amenda, te mai claxona cineva ca nu ai plecat de la semafor cu 100km/h?

Pagina a fost generata in 0.0707 secunde