Colțul constănțeanului supărat

Alexandra Mitu continuă să nu creadă că în sistemul de învățământ românesc există persoane de la care să nu ai nimic de învățat. Pe vremea când era elevă de școală generală și, mai apoi, de liceu, deseori se gândea la profesori ca la oameni deasupra multora din lumea în care ea însăși trăia. Nu și-i putea imagina niciodată în posturi delicate, conflictuale, nici vorbă ca-pabili de un vocabular "ca la ușa cortului" sau certându-se ca niște "precupețe" cu elevii sau părinții acestora. Iar asemenea ei gândeau cei mai mulți.

Astăzi, cu nostalgia acelor vre-muri în suflet, constată cu din ce în ce mai mică surprindere că, atât statutul elevului, cât și al multor profesori ("Nu trebuie generalizat, există extrem de mulți profesori demni de maximă stimă și azi") sunt altfel. Iar ceea ce se întâmplă, în ultima vreme, cel puțin la Universi-tatea Ovidius din Constanța, a obligat-o să lanseze un SOS: "Citesc ziarul Cuget liber și suport cu mare greutate, mai binezis, nu mai su-port, cât de mult s-a rătăcit capacitatea unor oameni de un asemenea nivel intelectual de a face față unor alegeri. Pe bună dreptate, multe cunoștințe se întreabă de ce e așa de mare bătaia pe aceste funcții, fără mamă, fără tată, cum se spune la români? De fapt, tot dezgustul provine de la acele comentarii, care, dacă ar fi adevărate, ar trebui să ducă la analize serioase ale profesorilor serioși din universitate. Nu este permis ca într-un mediu cu atât de mari pretenții să câștige teren circul, pentru că aici s-a ajuns cu aceste alegeri".

Profesorii trebuie să rămână modele

Urmare interminabilei lupte pentru o funcție sau alta din mai sus amintita universitate, cititoarea noastră se întreabă cât de sănătos este un asemenea climat? I se pare important să discute despre acest subiect pentru că problemele sistemului românesc de învățământ vin și din astfel de conjuncturi. Mai mult, știe prea bine că profesorii tineri trebuie să se redefinească și, din păcate, nu prea știu cum: "Impresia mea este că din cauza unor orgolii, oa-menii tind să creadă că profesorul și-a pierdut acea aură mitică, iar din relația profesor-elev a dispărut o bună parte din măria-sa respectul. Aș fi vrut să aud, și astăzi, cum auzeam pe vremea cât încă studiam, că profesorii au întotdeauna dreptate. Totuși, mă cuprinde un fel de panică că n-o să aud asta prea curând. Iar asta, cel puțin pe mine, mă doare!".