Admite că este imposibil ca o lege să mulțumească pe toată lumea. Pe de altă parte însă este supărată că noul Cod al Muncii nu limitează perioada maximă de lucru într-o zi. În lipsa acestei reglementări legale, Elena Marian (47 ani), consideră că mulți angajați (printre care, până nu demult, s-a numărat și ea), muncesc peste puterile lor, și nu neapă-rat pentru bani, cât pentru a rezista în cazul unor disponibilizări. A constatat pe propria piele însă că excesul de zel nu ține seama de reacțiile unui organism surmenat.
Potrivit noii legislații, prin excepție, durata timpului de muncă, ce include și orele su-plimentare, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiția ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referință de patru luni calendaristice, să nu depășească 48 de ore pe săptămână. Unii consideră această reglemen-tare necesară și benefică pen-tru angajat, cititoarea noastră are convingerea că poate atrage și abuzuri din partea angajatorilor: "Eu m-am gândit că asta e o parte bună a Codului Muncii, alții spun că încurajează sclavia... După ce am muncit și 20 de ore pe zi, și asta nu ocazional, mi-am dat seama că, într-adevăr, portița asta poate să facă din angajat un fel de negru pe plantație... În sensul de a munci cât trebuie, de a nu cere ore suplimentare, chestii care se poartă mai ales în firme private, mai nou, și în cele de stat… unde amenințarea cu șomajul rămâne cea mai mare sperietoare!".
Femeia apreciază că ar trebui întreprins ceva nu în sensul limitării numărului de ore lucrate pe parcursul unei luni sau a patru luni, ci al limitării numărului maxim de ore lucrate într-o singură zi: "Această barieră existând, nici anga-jatul, nici angajatorul nu vor mai forța nota!".