Colțul constănțeanului supărat

270
1 min citire
Fără a-și aroga o informație din categoria exclusivităților, cititorul nostru, ing. Marin Zglobiu, a încercat, de la celălalt capăt al firului telefonic, cu nervii întinși la maximum, să convingă autoritățile locale că dacă lucrurile vor continua în același registru, accesul în Portul Constanța pe la Poarta 5 va fi un coșmar și mai mare, dar și o altă bilă neagră pentru acest oraș: "Este rușinos că o problemă atât de importantă e abandonată pe linia de așteptare de ani de zile. Mă refer la eternul coșmar pe care îl trăiesc șoferii de tiruri care trebuie să intre pe la Poarta 5 în port, dar și cei ai autoturismelor care au treabă în incinta portului. Nu spun că e o fericire când vremea e bună, însă pe viscol și ninsoare, situația pare scăpată total de sub control, accesul în port fiind și mai îngreunat".
Totul, din cauză că singura posibilitate de acces în Port este o șosea cu două benzi. Cum o bandă de circulație este veșnic ocupată de tiruri și alte mașini, blocajul este inevitabil.
Având în vedere că în partea dreaptă a șoselei ar fi suficient spațiu pentru a se amenaja o bandă numai pentru tiruri, cititorul nostru nu înțelege de ce nu se rezolvă această veche și stresantă situație: "Pe mine nu mă interesează războa-iele lor politice! Convingerea mea este că indiferent de mâncătoriile astea inter-minabile din Românica noastră, dacă cineva dorea să rezolve problema asta cu adevărat, găsea o formulă! Poate că Moș Crăciun le va da o idee bună în acest sens!".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0307 secunde