Potrivit specialiștilor, sub eticheta căsătoriei, așteptările privind fidelitatea devin mai laxe. Dimpotrivă, concubinii nu se forțează să stea împreună pentru totdeauna, însă condiționează menținerea relației de calitatea ei.
Avea 12 ani când a asistat la procesul de divorț al părinților săi, pe care-i iubea în egală măsură. Dar cel mai tare a șocat-o momentul în care judecătoarea a întrebat-o, discret, în grija cărui părinte ar dori să fie încredințată.
Despre partaj, în urma căruia mama sa a rămas pe drumuri, aproape cu mâinile goale, și-a propus să nu-și mai amintească niciodată. Chiar dacă era micuță, consideră acele momente cele mai traumatizante din viața ei, mai ales că, în perioada desfășurării divorțului, a surprins-o pe mama ei înghițind un pumn de pastile, în încercarea de a-și pune capăt zilelor.
"Sigur că nu toți cei care aleg concubinajul au avut parte de o experiență tristă ca a mea, dar eu atunci chiar mi-am jurat că n-o să mă mărit niciodată. Am ales să trăiesc în concubinaj și așa voi face, indiferent de cele ce mi se spun de mulți cunoscuți, mai puțin de mama mea. Ultimul concubin, însă, cu care am o relație de nouă ani, pe care îl iubesc și îl respect mult de tot, vrea să-i explic de ce am ales această alternativă și nu vreau să ne căsătorim, din moment ce relația merge așa de bine. Dar eu n-o să-mi calc niciodată jurământul, asta simt! Mă poate ajuta psihologul dumneavoastră cu un răspuns autorizat, pentru că explicațiile mele i s-au părut cam… subțiri? Vă mulțumesc sincer și vă doresc o bună inspirație!" – ni s-a confesat Cristina T., în vârstă de 37 ani.
v v v
Unele femei, renunțând la căsătorie, simt că au descoperit o strategie psihologică mai subtilă de a se revanșa ca statut și rol, oferind în schimbul așa-zisei libertăți dată de lipsa încorsetărilor pe care le presupune căsnicia, șansa unei relații mai profunde, în care fidelitatea liber consimțită și comunicarea afectivă pot atinge apogeul - ne-a spus psihologul Speranța Băcana.
"Să nu uităm că, mai ales în ultimii ani, femeia este din ce în ce mai activă și tendința ei este să-l egaleze sau chiar să-l domine pe bărbat sub multe aspecte" - a completat specialista, care apreciază că, sub eticheta căsătoriei, așteptările privind fidelitatea sunt înșelate de multe ori. Or, studiile arată că, dimpotrivă, cel puțin teoretic, concubinii nu fac eforturi disperate să rămână împreună până când moartea îi va despărți, dar își condiționează menținerea relației de calitatea ei.
Risc mai mare de suicid la femeile măritate
Referitor la episodul în care cititoarea noastră și-a surprins mama încercând să se sinucidă, psihologul confirmă că femeile căsătorite au un risc de suicid mai ridicat decât cele necăsătorite. Bărbatul, dimpotrivă, are un risc mai mic de sinucidere atunci când este căsătorit decât atunci când este celibatar sau văduv.
Sechelele unor decepții
Cercetările efectuate de-a lungul timpului au demonstrat că femeile care preferă concubinajul au avut parte, anterior, de puternice decepții în dragoste, fapt care le-a marcat serios concepțiile despre căsătorie. La fel de adevărat este că unele femei aleg concubinajul nu neapărat datorită temerilor pe care le au, ci și a lipsei unei alternative mai bune.