Copii bolnavi de dorul părinților

Specialiștii susțin că din cauza despărțirii de părinții plecați la muncă în străinătate, din ce în ce mai mulți copii au tulburări de comportament și devin extrem de sensibili, chiar predispuși la depresii.

Pe de altă parte, faptul că au o libertate mai mare și primesc mai mulți bani de la părinți îi expune riscului de a comite acte antisociale.

Pleacă în străinătate și… își plasează copiii pe unde apucă

Alexandra D are 11 ani. Tată nu are, iar mama a plecat să muncească în Spania în urmă cu aproximativ un an. Dacă înainte locuia și învăța în Constanța, după acest eveniment a rămas în grija unei bune prietene a mamei sale, Marieta Popa, din Năvodari, în vârstă de 48 de ani, pensionată pe caz de boală. De altfel, ea este și persoana care a încurajat-o pe mama micuței să facă acest pas. Acum regretă greșeala imensă pe care a făcut-o la plecarea prietenei sale în Spania, dar și faptul că nu s-au gândit atunci să ceară sfatul unui specialist, având în vedere că Alexandra era deja traumatizată după moartea tatălui său.

"De fapt, prietena mea dorea să plece mai demult, dar nu putea să ia hotărârea asta grea din cauza fetiței, singurul ei copil. Știa că se adaptează repede, că este un copil sociabil, vesel, că venea la mine în vizită cu mare plăcere și-i făceam toate mofturile, căci o consider ca și nepoata mea, dar cu toate astea simțea că nu trebuie să facă așa ceva. Copilul a mai suferit foarte mult atunci când tatăl lui a murit de o boală incurabilă, iar după ce tocmai își revenise cât de cât nu avea suflet să-i frângă inima din nou.

Totuși, după ce a rămas cap de familie, nu se mai descurca deloc cu banii, mai ales că făcuse o grămadă de datorii cu operația și tratamentul soțului ei. Este motivul care a împins-o să-și lase copilul în grija mea. Ceea ce eu îmi imput este că am sfătuit-o să-i spună că va pleca numai pentru două luni, pentru ca despărțirea să fie mai ușoară.

După ce a plecat, însă, fata mă întreba zilnic când o să se împlinească cele două luni de la plecarea mamei. Mai mult, și-a însemnat cu roșu data în calendar și, înainte cu două zile de împlinirea termenului, deja își aștepta mama în poartă. După ce și-a dat seama că a fost păcălită, plânge din te miri ce, refuză să mai vorbească la telefon cu mama ei, pe motiv că n-o mai iubește, adoarme greu și nu se mai bucură de nimic.

Degeaba îi promite mamă-sa că îi va aduce și luna de pe cer, ea nu-și mai dorește nimic. Câteodată, după ce se înnoptează, iese afară, se uită la stele și le roagă să i-l trimită pe tatăl ei acasă. Când trăiau ambii părinți, premiul întâi era al ei. Acum, abia de se mai duce la școală. Se plânge tuturor colegilor că-i este tare dor de maică-sa, dar că n-o mai iubește, din cauză că a mințit-o că se întoarce repede. Părinții n-au voie să-și mintă copiii, mai ales în situații din astea mi se pare cea mai rea soluție.

Eu n-am avut copii și i-am dăruit toată dragostea Alexandrei, dar mi-am dat seama că nici o persoană, oricât de cumsecade ar fi, nu poate să țină locul părinților, mai ales atunci când copiii sunt atât de mici și înțeleg greu niște lucruri. De exemplu, Alexandra mă întreabă în fiecare zi cu ce și-a supărat mama de a părăsit-o? Degeaba îi explic eu că se va întoarce peste câteva luni, că tot nu mă mai crede.

Dacă i-am fi spus adevărul de la început, nu cred că am fi ajuns aici. De aceea, îndrăznesc să-i sfătuiesc pe cei aflați în situații asemănătoare să le spună, din start, adevărul copiilor, ca să nu-i facă să sufere și mai tare".

Copiii resimt plecarea părinților la muncă în străinătate ca pe un abandon și reacționează ca atare. Atunci când la mijloc se află și o minciună, ei dezvoltă diverse tulburări de comportament. De aceea, se recomandă consultarea unor psihologi atât înainte de plecarea părinților, cât și în perioada următoare, astfel încât copiii să înțeleagă cu adevărat ce li se întâmplă, mai ales, că despărțirea este una temporară și de neevitat.