Copiii avortați nu se trec în pomelnic

1373
1
Prin pomenire, adică prin rostirea în cadrul unei rugăciuni către Dumnezeu a numelui propriu sau al altor persoane, se dorete împărtășirea harului și atragerea milostivirii lui Dumnezeu pentru cei pomeniți, după cuvântul tâlharului de pe cruce: "Pomenete-mă, Doamne, când vei veni întru împărăia Ta" și al Sfântului Apostol Pavel, care zice: "Rugați-vă unii pentru alții!". Preotul-paroh Vasile Vaside, din cadrul Parohiei Sfânta Cuvioasa Parascheva din Năvodari, ne-a explicat că atunci când persoana pomenită nu este prezentă fizic la locul pomenirii, prin rostirea numelui ei, credem că harul și mila lui Dumnezeu se revarsă indiferent de locul unde se află ea la acel moment.

Cum scriem un pomelnic: l se trec doar numele de botez și fără detalierea problemelor și dorințelor pentru care cerem sprijinul lui Dumnezeu; se scriu numai creștini ortodocși botezai, pentru că harul lui Dumnezeu nu lucrează împotriva voinței libere a necredinciosului; credinciosul trebuie să scrie la ce fel de slujbă dorește să fie pomenit pomelnicul, iar pentru Sfânta Liturghie, pomelnicul trebuie făcut pe două coloane distincte, una pentru vii și una pentru răposați, cu meniunea "Vii" și "Adormii"; ordinea înscrierii pe pomelnic este următoarea: preotul care a săvârit botezul celui care dă pomelnicul; preotul duhovnic; nașii (de la botez și cununie); so / soie și copii; alte rude și apropiai.

Ce nu este permis la scrierea unui pomelnic: nu se pomenesc persoanele nebotezate, deci nici copiii avortai; nu se pomenesc vrăjitorii, descântătorii, ghicitorii sau cei ce practică magia albă, sinucigaii, apostaii, ereticii, ateii, dispăruii despre care nu avem certitudinea morii lor. De asemenea, nu se scriu nume de persoane vii pe pomelnicul celor răposai cu părerea că așa s-ar provoca moartea persoanei respective; nu se cere pedepsirea sau răul vreunei persoane considerate dușman; pe pomelnicul de la Sfântul Maslu nu se trec răposai.

Rolul pomelnicului

Dintotdeauna, un loc important în spiritualitatea ortodoxă, atât pentru cei vii, cât și pentru cei adormii, îl reprezintă citirea pomelnicelor. Atât în rugăciunea particulară, cât și la slujbele divine oficiate în sfânta biserică sau în afara ei, momentul citirii pomelnicelor este considerat unul important și special, căruia i se acordă maximă atenție, atât din partea slujitorilor sfinii, cât și din partea credincioșilor. Pomenirea se poate face atât de clerici, în cadrul sfintelor slujbe sau în rugăciunea lor particulară, cât i de laici, în rugăciunile personale. Privitor la pomenirea la sfintele slujbe, în practica de zi cu zi a credincioilor s-au împământenit mai multe feluri de pomenire.

Comentează știrea

Om
21 februarie 2012
parere

Se poate trece ORICINE pe pomelnic, nu numai cei ortodocsi, mai intrebati si alti preoti! Cate locuri, atatea obiceiuri. Asta numai la noi, la ortodocsi se intampla - din pacate...

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5993 secunde