Cosmetica la domiciliu

344
"Cu toate că îmi pun, din când în când, masca potrivită tipului meu de ten, nu sunt deloc mulțumită de rezultate. Aș vrea să aflu, dacă se poate, din ce cauză nu se văd roadele efortului meu, căci eu chiar fac un mare efort pentru asta. Cu mulțumiri, Diana, 23 ani".
v v v
Referitor la aplicarea măștilor, Bogdana Oancea, specialist în cosmetică (Salonul Crazy Colors, str. Adamclisi nr. 3, bloc P 3, Constanța, telefon 0341/452070; 0722/447325), ne-a explicat că este extrem de important ca întotdeauna, înainte de această operațiune, tenul, dar și gâtul, să fie curățate foarte, foarte bine. Dacă se ignoră acest lucru, rezultatul nu va fi pe măsura așteptărilor.
Atenție! În timpul cât masca este aplicată pe piele (atât pe față, cât și pe gât, ocolind zona ochilor și a gurii), încercați să stați cât mai relaxată, culcată, la lumină slabă. După 30 de minute, masca se îndepărtează cu apă călduță și se aplică comprese calde cu infuzie de mușețel. Peste pleoape se vor pune felii de castravete sau pliculețe de ceai (gălbenele, albăstrele, tei, sunătoare, mușețel).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0774 secunde