Culmea hoției: Să furi doliul de la ușă!

Nu este vorba despre vreo glumă proastă. Ceea ce i s-a întâmplat cititoarei noastre, Anca Ivan, este un motiv în plus de a-i adânci durerea pe care destinul i-a provocat-o: "Anul trecut, am fost în vizită, la fiul meu, care este stabilit de trei ani în Germania. În puținele ieșiri pe care le-am făcut singură, dacă spuneam că sunt din România, se vedea pe fața respectivilor că trebuie să fie atenți la buzunare. M-au durut mult aceste aluzii, dar tot de noi depinde să le contracarăm, cu toate că sunt conștientă că în România nu poate fi ca în Germania în multe privințe. De-atunci, mă tot întreb, de ce? Unul dintre răspunsuri mi l-a oferit pățania de la începutul acestei luni, despre care am simțit nevoia să vorbesc, poate le va da de gândit și care au un gol în loc de suflet".
Femeia locuiește la cartier și știe bine că atunci când se urcă într-un autobuz sau când intră în spații mai aglomerate, trebuie
să-și… asigure poșeta și buzunarele, pentru că hoții fură tot ce se poate. A auzit ea că se fură până și semnele de circulație, dar ca să-i dispară doliul de la ușă, i s-a părut deja prea mult. Este superstițioasă și, în mintea sa, și-au făcut loc zeci de interpretări ale acestui gest inexplicabil, care i-au răpit pacea sufletească, oricum zdrun-cinată după decesul tinerei sale surori. Se vorbește că la noi hoția a câștigat mult teren: "Nu este vorba numai că FNI sau Caritas ne-au jecmănit atât de tare, de ni s-a dus buhul până în Germania, ci și de cei de teapa lui nea Gheorghe, care fură și ei ce pot: un capac de canalizare, o țeavă, o rufă mai acătării de pe sârmă, tomberonul de gunoi din fața porții, chiar și o cârpă neagră de doliu. Trist, foarte trist…".