Cum să ai o vedere bună

460
Cum să ai o vedere bună - 6b9253f66f4ca6eee9624255c5721097.jpg
Indiscutabil, ochii au misiuni ingrate: să facă față vântului, cosmeticelor, radiațiilor UV sau ecranului calculatorului. De aceea, de multe ori ei par foarte obosiți și se înroșesc. Este bine să știți că ochiul are un mecanism propriu de apărare datorită unei bariere create de pleoape, gene și glande sebacee. Când clipim, lacrimile mențin corneea umedă și orice corp străin pătruns în ochi este eliminat ușor. Din păcate, clipim mult prea rar de-a lungul zilei, iar ochii sunt mai predispuși îmbolnăvirii. Dacă, însă, luați câteva măsuri simple, îi puteți scuti de apariția unor boli grave.

Exerciții ușoare
l Dacă aveți senzația de nisip în ochi, usturime sau uscăciune, specialiștii atenționează că e musai nevoie să te oprești din ceea ce faci (citit, lucru la calculator, privit la televizor) și să acorzi cinci minute de odihnă ochilor.
l Nu-ți freca ochii! Este un obi-cei nesănătos, care îi poate îmbol-năvi din cauza traumatizării la care sunt supuși.
l Un prim exercițiu presupune închiderea pleoapelor. Dacă ai posibilitatea, întinde-te pe pat și acoperă-ți ochii cu palmele întinse. Căldura și energia degajată de ele fac să dispară senzațiile neplă-cute.
l Un alt procedeu simplu de făcut acasă sau la serviciu este masarea frunții chiar pe conturul sprâncenelor, ținând pleoapele ușor închise. Miști degetele lent și apăsat dinspre rădăcina nasului către tâmple. După cinci mișcări de masaj pe porțiunea superioară a orbitei, masezi la fel de lent partea inferioară a acesteia, pe marginea osoasă.

Sfaturi pentru îmbunătățirea vederii
l Privește la televizor cu lumina aprinsă l Ia o pauză de cinci minute după fiecare 30 de minute de lucru la calculator l Fă-ți un control oftalmologic o dată la doi ani l Protejează-ți ochii de razele UV cu ochelari adecvați.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 08 Aprilie 2011
Stire din Cetățenești : Aperitiv delicios de primăvară
Vineri, 08 Aprilie 2011
Stire din Cetățenești : Să moară și capra vecinului…
Joi, 07 Aprilie 2011
Stire din Cetățenești : Chiftele de post
Miercuri, 06 Aprilie 2011
Stire din Cetățenești : Ten de porțelan cu argilă
Miercuri, 06 Aprilie 2011
Stire din Cetățenești : Iaurt de casă
Pagina a fost generata in 1.852 secunde