Cum să închiriezi legal și pe gratis un apartament

1358
1
Cum să închiriezi legal și pe gratis un apartament - 24iuniefondinchiriere-1372077130.jpg

Articole de la același autor

Este sezonul închirierilor, iar unii proprietari, din dorința de a obține câștiguri cât mai mari, preferă să ocolească Fiscul. Chiar și așa nu comit o ilegalitate, întrucât legea permite închirierea pe gratis, însă în anumite condiții.

Se știe că la Constanța, cu precădere în perioada verii, închirierea unui spațiu este o adevărată afacere, căci sunt mulți… sezoniști care preferă să se cazeze la particulari, evident, pentru a plăti mai puțin față de cazarea la hotel. Așa stând lucrurile, pare greu de imaginat că ar exista proprietari dispuși să închirieze pe gratis. Și, totuși, legislația permite cedarea de către proprietar a dreptului de folosință a unui spațiu (apartament, casă etc.), cu titlu gratuit. Că această formă de ocolire a plății impozitului pe venit este folosită într-o veselie în țara noastră o confirmă și statisticile, potrivit cărora numărul caselor închiriate este de patru ori mai mare decât cel declarat. Mai pe românește, foarte mulți proprietari își închiriază locuințele pe șest, la mica înțelegere cu viitorul chiriaș, fie că sunt informați că legea le permite, fie că nu știu acest lucru și riscă.

Cu ochii pe vecini!

Dacă la casă, o asemenea practică are toate șansele să treacă neobservată, la bloc lucrurile stau cu totul altfel. Majoritatea problemelor, după cum ne-a spus președintele Uniunii Asociațiilor de Proprietari, Marcel Dragu, apar datorită faptului că… sezoniștii fac chefuri până dimineața, nu sunt trecuți la cheltuielile comune etc.: "Pe bună dreptate, locatarii, supărați, încep adevărate anchete administrative, pentru a depista dacă proprietarii au închiriat cu respectarea legii. Proprietarii care cunosc legea se prevalează că le-au venit rude la mare. Alții sunt însă prinși cu mâța-n sac!".

Asupra unei asemenea situații au dorit să atragă atenția mai mulți cititori, care s-au săturat să suporte deranjul făcut de cheflii certați cu bunul simț: "Iar dacă le ceri contractul de închiriere, te trimit la arborele genealogic, ca să te convingă că sunt rude foarte apropiate! E posibil să închiriezi fără să câștigi și fără să plătești la Fisc? Dacă e să faci o razie pe la blocuri, toți sezoniștii sunt rude cu proprietarii! Iar noi plătim ca fraierii impozit și pentru un leu venit!".

Ce spune legea

Că închirierea pe gratis este legală ne-a confirmat-o și consilierul juridic Carmen Gigică. Astfel, proprietarul care nu are nicio pretenție bănească de la cel căruia îi cedează spațiul este obligat de lege să încheie un contract de comodat, în locul celui de închiriere, document care să confirme că a cedat folosirea gratuită a imobilului respectiv. Pornindu-se de la premisa neobținerii unui venit financiar corespunzător chiriei, proprietarul nu are obligația să declare contractul de comodat la Administrația Finan-ciară. Toate statisticile arată însă că există per-soane care se folosesc de acest tertip doar pentru a nu plăti impozitul datorat statului din veniturile obținute pe această cale, sumele reprezentând chiria fiind, în realitate, considerabile. Avantajul contractului de comodat este că acesta poate fi reziliat mai ușor în cazul denunțării de către una din părți. Asta nu înseamnă că pe parcursul derulării contractului de comodat, "chiriașul" (comodatarul) nu are obligații.

Cât privește tulburarea liniștii publice, este obligația oricărui cetățean al acestei țări de a-și respecta aproapele, fie că este proprietar sau chiriaș. Când amenzile primite din partea poliției nu reușesc să-i potolească pe… turbulenți, se poate ajunge până la instanța de judecată. De departe însă, cea mai sigură cale de a pune capăt acestui fenomen este sesizarea Fiscului.

Comentează știrea

Niste locatari
25 iunie 2013
Unde se depune reclamatia?

Ne confruntam cu acest fenomen si am dori sa stim exact unde la Fisc se poate depune reclamatie?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8406 secunde