Sfaturi

Cum să țineți copiii departe de pericolele internetului

243
Fără doar și poate, navigarea pe internet presupune tot felul de pericole. Pentru a le preîntâmpina, specialiștii în IT au câteva sfaturi atât pentru copii, cât și pentru părinți:

l Când un străin spune sau trimite ceva on-line, trebuie imediat să apelați la părinți, mai ales dacă va simtiți stânjenit în legătură cu lucrurile pe care vi le spune sau trimite persoana de dincolo de ecran.

l Hotărâți împreună cu părinții asupra perioadei din zi, a timpului în care puteți fi on-line și a site-urilor pe care le puteți naviga.

l Nu dați informații despre voi (nume, număr de telefon, adresă, școala, locul de muncă al părinților) fără a avea în prealabil acordul părinților.

l Nu trimiteți niciodată fotografii cu voi sau familia voastră.

l Nu vă întâlniți în realitate cu așa-zișii prieteni de pe internet din cauză că oamenii pot fi foarte diferiți în viața reală. Dacă, totuși, vreți să-i cunoașteți, mergeți împreună cu părinții într-un loc public.

l Nu dați parola nimănui, cu excepția părinților sau al celui care răspunde de voi.

l Nu deschideți email-uri, fișiere, pagini Web pe care le primiți de la persoane pe care nu le cunoașteți sau în care nu aveți încredere. De asemenea, nu instalați programe pe care nu le cunoașteți, căci vă pot afecta viața privată a familiei.

l Respectați întotdeauna regulile navigării pe Internet date de părinți, pentru că ele sunt făcute pentru a vă asigura o navigare sigură și plăcută.

l Dați dovadă de bună cuviință și respectați legile, chiar dacă sunteți în intimitatea casei voastre. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1375 secunde