Ești cetățean european, ai drepturi!

Cum se depune o petiție la CEDO

292
1 min citire
Este bine să se știe înainte de a trimite o petiție la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, că paleta potențialilor reclamanți este foarte mare: pe lângă cele opt sute de milioane de locuitori ai Europei Mari și cetățenii din țări terțe care își au reședința sau tranzitează pe teritoriul acesteia, trebuie să avem în vedere milioane de asociații, de fundații, de partide politice, de întreprinderi etc. De asemenea, persoanele care, în urma unor acte extrateritoriale ale statelor părți la Convenție, săvârșite în afara teritoriilor respective, intră sub jurisdicția lor și deci pot să apeleze la Curtea de la Strasbourg. Totuși, majoritatea cererilor care ajung la CEDO sunt respinse, fără să fie deci examinate pe fond, din cauza neîndeplinirii criteriilor de admisibilitate prevăzute de convenție.Etape. Potrivit reglementărilor, depunerea unei petiții la CEDO se face în mai multe etape, prima fiind cea de verificare a criteriilor de admisibilitate. Așadar, pentru a se putea adresa Curții, este nevoie ca: l reclamantul să fi epuizat toate căile de atac oferite de către instanțele naționale l să nu fi trecut mai mult de șase luni de la epuizarea ultimei căi de atac (de la data hotărârii irevocabile la nivel național) l trebuie să fie capabil să dovedească că cel puțin unul dintre drepturile protejate de convenție i-a fost încălcat și că acest drept i-a fost încălcat de către unul dintre statele semnatare ale convenției l evenimentele supuse examinării trebuie să fi avut loc după data semnării convenției de către statul împotriva căruia se depune plângere.
Cât privește verificarea admisibilității unei petiții, aceasta se face în complete de unul, trei, șapte sau șaptesprezece judecători. De reținut că lucrurile la acest nivel sunt tratate cu maximă responsabilitate, deci nu e loc de suspiciuni. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.025 secunde