Cum se obține actul de naștere în urma adopției

3626
2 min citire
Cum se obține actul de naștere în urma adopției - bebelusadoptie-1345243611.jpg
"Am auzit că pentru eliberarea unui certificat de naștere la copi-lul înfiat se cer foarte multe acte. Mi-ar fi de mare ajutor să știu din timp despre ce acte este vorba. Vă mulțumesc mult!" (Nora Va-sea).
v v v
În primul rând, este bine de știut că pentru înregistrarea actului de naștere ca urmare a adopției, solicitarea se face la primăria de domiciliu a celui adoptat.
Cât privește actele necesare, acestea sunt, într-adevăr, în număr destul de mare: sentința judecătorească de încuviințare a adopției, definitivă și irevocabilă, conformă cu originalul, care trebuie să conțină toate datele necesare înregistrării nașterii (numele de familie și prenumele copilului, data și locul nașterii copilului, sexul, numele de familie și prenumele părinților, data și locul nașterii părinților, precum și domiciliul acestora); actul de identitate al celui care adoptă (original și copie); certificatul de naștere al celui adoptat, în original; în cazul în care este o adopție internațională, pe lângă actele solicitate mai sus, dacă înregistrarea adopției nu se efectuează de către adoptatori, persoana care îi reprezintă va avea asupra sa o procură specială, autentificată de către un notar public din care să reiasă că este mandatată pentru înregistrarea adopției și ridicarea noului certificat de naștere. Cât privește anularea sau desfacerea adopției dispuse prin hotarâre judecătorească, definitivă și irevocabilă, aceasta se înscrie prin mențiune.
Adopții în străinătate
În cazul adopțiilor încuviințate în străinătate privind persoane ale căror acte de naștere și, după caz, de căsătorie sunt înregistrate în România, se înscriu numai prin mențiune, dacă la data încuviințării adopției nu aveau cetățenia română, după recunoașterea lor pe teritoriul României de către tribunalul competent. În caz contrar, adopția se înscrie întocmindu-se un nou act de naștere, după recunoaș-terea hotărârii străine, la Serviciul de stare civilă al Primăriei Sectorului 1 București.
Pentru ambele situatii menționate mai sus, recunoașterea la tribunalul competent din România nu este necesară dacă statul emitent este membru al Uniunii Europene. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0748 secunde