Cum ți-ai dori să fie viitorul primar al Constanței?

649
3
2 min citire
O dată la patru ani, puterea se află în mâinile electoratului. Fără pretenția de a atinge toate calitățile portretului-robot al primarului perfect, cititorii noștri încearcă să facă fișa postului unui edil șef după care râvnesc, de la care așteaptă să facă ceva pentru oraș.
Un manager de meserie
Cum va trebui să arate profilul noului primar în urma alegerilor din 2012? Este o întrebare la ordinea zilei și pentru Marcel Dinaca. El și-ar dori un primar cu un profil total diferit față de toți primarii pe care i-a avut Constanța până acum: "Mai exact, vreau un manager de meserie, școlit, care să-și facă toată campania electorală pe teren. Adică să ne ia de mână și să ne arate ce va schimba el din ce astăzi e atât de slut în orașul ăsta. Promit că o să fiu primul care-i face traseul, dacă nu se descurcă. De promisiuni oarbe ne-am săturat!".
Fonduri europene
Loredana Constantin consideră că un primar are nevoie de credibilitate permanentă din partea cetățenilor: "Să nu ne mai mintă că o să facă și o să dreagă, iar după ce se instalează în funcție, să se plângă de lipsa banilor. Vrem proiecte pentru oraș din fonduri europene, la vedere, iar toate cheltuielile bugetului local, inclusiv pentru salarii, prime, deplasări în străinătate să fie transparente, să apară în clar pe site-ul primăriei. Așa cum trebuie să se facă într-o țară normală, în care banul public trebuie să deservească în primul rând publicul, nu buzunarele și huzureala aleșilor".
Un om practic
Maria Nichifor și-ar dori un primar care să nu trăiască cu impresia că orice îi este permis, un om de acțiune, bun strateg, cu foarte bună capacitate de comuni-care: "Mi-aș dori un primar care să țină el audiențe o dată pe săptămână (se poate, dacă nu e într-un veșnic concediu), nu să ne întrebe din vârful buzelor și al treptelor din fața primăriei ce problemă mai avem și noi? Să fie onest, decent și să pună în practică toate promisiunile electorale. Mai pe românește, să promită numai ce știe sigur că se poate face".

Comentează știrea

eu,cainele maidanez constantean(vorbesc in numele celor 20 000 caini maidanezi din CTA) DECLAR MANDRU CA SUNTEM NR 1 PE TZARA LA MAIDANEZI PE CAP DE LOCUITOR CONSTANTEAN
6 februarie 2012
primarului vesnic absent si drogy,primariei cu cohorta de angajati care nu fac nimic si ecarisajului care toaca frunze la (culmea ironiei!)caini:))..

Eu, ca un caine maidanez ce ma aflu pe strazi, declar urmatoarele: 1. sunt un caine al nimanui, deci nimeni nu este responsabil de comportamentul meu pe strazi 2. mi-e foame intotdeauna! caut oriunde si ma bat cu ceilalti caini pentru mancare, iar daca nu gasim, atunci atacam oamenii in speranta ca vom gasi ceva prin plasele lor. Daca nu, atunci macar sa ii capsam bine sa ne tina minte! 3. noi, cainii, avem simtul teritoriului foarte dezvoltat. Orice intrus nu este binevenit si trebuie muscat. Exceptie fac (nu e sigur niciodata insa) babele fara ocupatie care ne mai dau de mancare dimineata. 4. avem o mare ura pe biciclisti si motociclisti: trebuie dati jos de pe ciudateniile astea cu doua roti! 5. nu suportam oamenii care poarta gluga sau care vin cu plase mari de la piata: trebuie capsati urgent! 6. noaptea ne vine cheful cel mai mare sa urlam la luna, sa ne batem intre noi sau cu alte haite din vecinatate (sa moara de oftica aia de se duc a doua zi la scarbiciu) 7. ne place foarte mult sa atacam din spate, iar daca si reusim sa muscam, crestem pe scara ierarhica din haita 8. ii uram foarte tare pe cei da la ONG-uri care pretind ca ne iubesc, dar ne lasa pe strazi singuri, fara hrana! Iarna inghetam de frig, iar vara ne sufocam de caldura, iar ei se scalda in banii alocati pentru ingrijirea noastra! 9. nu ne intereseaza ca ne rahatim pe orice trotuar si strada, important e sa fie cat mai mult si sa ramana acolo, ca sa se stieeee...ca suntem prezenti! 10. suntem stapanii strazilor si deci toata lumea trebuie sa se dea la o parte din fata noastra! De exemplu: ne place unora dintre noi sa alergam dupa masini ca sa muscam din cauciucuri, iar daca se nimereste vreun nefericit in goana noastra dupa masina, ne multumim atunci cu el! Avand in vedere ca m-am saturat pe strazi, va rog faceti ceva: ori ma duceti intr-un adapost si ma ingrijiti, ori ma eutanasiati! Daca nu sunteti in stare sa ma ingrijiti cum trebuie sau sa ma dati in adoptie unor stapani resonsabili si sanatosi la cap (care nu imi vor da drumul inapoi pe strazi), va rog din toata inima sa ma eutanasiati! Va multumesc!

eu,cainele maidanez constantean(vorbesc in numele celor 20 000 caini maidanezi din CTA) DECLAR MANDRU CA SUNTEM NR 1 PE TZARA LA MAIDANEZI PE CAP DE LOCUITOR CONSTANTEAN
6 februarie 2012
ca nu se mai intample asemenea lucruri, inca o data, rugam ecarisajul sa se scoale din lenea si nesimtirea enorma care ii caracterizeaza de 4 ani de zile si sa eutansieze pe toti confraiti mei patrupezi,sa murim civilizat

Răzbunare sadică a unui bărbat din Constanța: a decapitat câinele care l-a mușcat! Caz șocant într-un sat din Constanța! Supărat că a fost mușcat de un câine, un bărbat a ucis animalul în bătaie, apoi l-a decapitat! Un bărbat din Biruința, Constanța, care a fost mușcat de un câine de pe stradă, s-a răzbunat pe el, zilele trecute, într-un mod barbar. Cuprins de furie, acesta a bătut animalul cu un par și l-a lovit cu picioarele până ce l-a omorât, apoi, i-a tăiat capul. Ulterior, îngrijorat să nu ia vreo boală contagioasă, agresorul a solicitat ajutor unui medic veterinar. În urma analizelor de laborator, doctorul a confirmat faptul că patrupedul era purtător de rabie, așa că bărbatul este acum internat pentru îngrijiri și i s-a administrat un vaccin antirabic.

citizen of cta
6 februarie 2012
cainele maidanez constantean..un nume ironic desigur

datorita faptului ca pe noi oamenii nu ne apara nimeni de cainii vagabonzi, facem fiecare ce putem :fugim, ii lovim, ii omaram . gandeste-te daca in locul lui era copilul tau tot asa bland erai cu cainele ?

Pagina a fost generata in 0.026 secunde