Custodia, sport extrem cu copiii din dotare?

În anul care tocmai s-a încheiat, am asistat la divorțuri unul mai celebru decât altul, intens mediatizate și întoarse pe toate fețele de către specialiști sau oameni simpli. Trist este că aceste cazuri sunt doar proiecții ale nenumăratelor divorțuri obișnuite, când cuplurile aflate în derivă n-au nicio problemă în a declanșa adevărate bătălii, a căror miză o reprezintă copiii, obligați să digere veninul celor care le-au dat viață.

În vreme ce unii părinți, cu adevărat responsabili, caută să-și rezolve problemele, încercând, pe cât posibil, să țină copiii departe de conflictele lor interminabile sau de sălile tribunalelor, ale Direcțiilor de Protecția Copilului etc. etc., alții, în goana după publicitate, folosesc orice portiță pentru a-și atinge scopul, fiind capabili să instaleze camere de filmat chiar și în grădinița unde se joacă minorul aflat în dispută.

Pur și simplu, joc de ping-pong

"S-au dus vremurile idilice, când familiile tradiționale luau cina împreună, mergeau în concedii și participau voioase la toate evenimentele din calendar. Mult mai la modă sunt acum divorțul și procesul de custodie, cu tot arsenalul de plimbări la tribunal. În fond, și divorțul este tot un fel de declarație de dragoste, de data asta față de bunurile dobândite în timpul maria-jului" - consideră Marin Smera, din cadrul Avocat TV. Părinții aflați în divorț, care pur și simplu practică sporturi extreme cu propriii copii, participând la veritabile maratoane de cereri președințiale, aruncări ale minorului de la unul la altul, o întreagă olimpiadă a custodiei, în care binele copilului se clasează, mai tot timpul, pe ultimul loc al podiumului, îi lasă un gust amar.

Și, totuși, cum… se împart copiii după divorț?

Când părinții nu reușesc să hotărască de comun acord cu cine va rămâne copilul, se apelează la deja celebrele cereri de ordonanță președințială. Dar cum caracterul temporar al acesteia nu dă o stabilitate, urmează hotărâri pe bandă rulantă, fie în beneficiul mamei, fie al tatălui. Asta îi obligă pe minori să stea tot timpul cu bagajele la ușă, fără ca părinților să le pese că ei sunt scoși sistematic din mediul în care au crescut.

"Este clar că orice copil se dezvoltă frumos într-o familie fără probleme, lângă ambii părinți. Totuși, când apare divorțul, nu înțe-leg de ce mama are întotdeauna întâietate la copil? E greu să dovedești o mamă denaturată, iar copiii mici nu știu să facă dife-rențele. Asta e durerea mea. Eu cred că aș putea fi și un tată bun, și o mamă bună pentru copilul meu, numai că instanța se lasă greu… (Laurențiu Aiftenei, 41 ani).

Tatăl poate deveni… noua mamă

Marin Smera ne-a explicat că în viziunea noului Cod Civil, ecuația mamă minus tată egal copil se schimbă, căci actualele reglementări permit încredințarea comună a copilului disputat, o echitate care ar permite dezvoltarea armonioasă și bivalentă a minorului, anulând totodată și discriminarea tatălui: "Cu atât mai mult cu cât studiile în materie arată că în jurul vârstei de patru-șase ani, rolul tatălui depășește aria secundarului și începe să aibă veleități de principal, fiind un pion al realității copilului atunci când acesta începe să descifreze exteriorul, pe când mama rămâne un simbol al afectivității și al căldurii căminului".

Este o realitate că tot mai multe asociații care militează pentru obținerea custodiei de către tată încearcă să minimalizeze rolul mamei în viața copilului și să profite de mediatizarea exagerată a cazurilor celebre, unde mama este nehotărâtă cu privire la propriul prunc. În tot acest aprig război, copilul este cel care pierde, iar atunci când părinții nu sunt capabili să aibă grijă de copil, instanțele judecătorești sunt obligate să învestească cu titlul de părinți rudele, altă familie sau chiar centrele de plasament. Pentru a evita suferința copilului, părinții au obligația să cadă la pace măcar în privința custodiei minorului, lucru posibil dacă există responsabilitate.