Dă-i Doamne și românului corectitudinea neamțului!

Se spune că orice sursă este benefică pentru a atrage atenția asupra mentalităților unui neam. Fără a avea pretenția de a-și fi propus să facă istoria obiceiurilor germane, ing. Valeriu Avramescu, din Constanța, str. Remus Opreanu nr. 10, a simțit nevoia să ne vorbească despre manierele germane, pornind de la sistemele de valori în funcție de care își modelează ei comportamentele, reacțiile față cei din jur, dar și față de provocările mediului social.

Chiar și o scurtă ședere în Germania - țară în care democrația este la ea acasă, l-a ajutat să-și dea seama că nemții au un respect înnăscut față de proprietate, țin cu dinții de ce este al lor, dar, în același timp, nu se ating de ceea ce nu le aparține.

Spre deosebire de unii români, care, este adevărat, deși conștientizează că au moștenit destule obiceiuri puse la zid chiar și de semenii lor, nu sunt dispuși nici măcar la un minim efort pentru a se debarasa, cel puțin de unele dintre ele.

Cititorul nostru, cu un imens gust amar, și-a dorit, prin exemplul ales, să atragă atenția asupra a ceea ce ne desparte, încă, de mentalitățile germane, sperând că dacă și alții vor proceda astfel, probabil, la un moment dat, vom învăța că problema altora poate fi și problema noastră.

"Sacoșa prietenului meu…

"Într-o zi din iarna anului 1983, mă aflam cu un coleg de serviciu în Germania, la Wurzen, o lo-calitate situată la 20 de kilometri de Leipzig". Când au revenit în camera hotelului în care au fost cazați, colegul lui Valeriu Avramescu, Maricel H., a constatat pierderea unei sacoșe în care își pusese câteva cumpărături: "o pereche de pantofi pentru fiul său, o trusă de cuțite de bucătărie și un ceas de masă. Am refăcut traseul locurilor pe unde efectuasem cumpărăturile, distanța față de hotelul nostru nefiind prea mare. La casieria magazinului alimentar pe care-l vizitasem se aflau, în dreapta casieriței, lucruri uitate de clienți: pachete, portmonee, umbrele, diverse plase și cutii, printre care și proaspăt rătăcita sacoșă a colegului meu. A făcut semn că este a lui, recuperând-o, în zâmbetul drăgălaș al casieriței. Ca să vezi!" - obiceiuri germane, am adăuga noi.

...și portofelul unei bune vecine"

În România, dacă ai ghinionul să pierzi sau să-ți fie furat, pur și simplu, portmoneul cu bani sau doldora de acte, șansele de a recupera documentele (căci despre bani, nici nu se pune problema!) sunt, nu minime, ci aproape inexistente.

"Cred că volumul mare al portofelului pierdut de vecina mea l-a impresionat pe… găsitor, care și-a evaluat imensa șansă ce i se ivise", nebănuind că încărcătura obiectului nu era constituită din bani mulți, ci dintr-o grămadă de documente (buletinul de identitate, permisul de conducere auto, actele mașinii, legitimații, chitanțe, rețete, cărți de vizită, abonamente, foi de vărsământ, adrese etc).

Păgubita a apelat imediat la poliție să anunțe pierderea, în speranța că-și va recupera măcar actele. "Speranțe deșarte. Pe cine și unde să-l cauți? Mă întreb de ce, după atâta timp - a trecut peste o lună - nu-i parvin documentele, într-un fel sau altul? De ce persoana care «a găsit» portofelul nu dorește să facă un dram de bucurie, preferând să producă o durere așa de mare, gest care, oricum, n-o va costa nimic, cel mult primirea unei recompense?".

După cum se vede, probabil că va trebui să curgă multă apă pe Dunăre până când temerile unora că în România nu-i așteaptă decât hoți de buzunare se vor spulbera. Pentru asta, cititorul nostru crede că românii mai puțin onești trebuie ajutați să facă distincție între un gest firesc și unul anormal…