De ce măcelăriți teii, oameni buni?

491
2 min citire
De ce măcelăriți teii, oameni buni? - 12iunietei-1339512949.jpg
Ce poate fi mai frumos, mai relaxant, mai plăcut decât să respiri aerul parfumat în preajma unui tei înflorit, mai ales într-un oraș atât de prăfuit, și la propriu, și la figurat, precum Constanța? Din păcate, până și această bucurie ne este umbrită de agresivitatea multor concetățeni față de acești arbori care, sărmanii, se străduiesc, de ani de zile, să reziste atacurilor sistematice. Imaginile par trase la indigo în fiecare an când înfloresc teii: persoane de toate vârstele jumulesc fără milă florile, cu crengi cu tot, fără să le pese ce dezastru lasă în urmă: crengi răsucite, ramuri întregi rupte sau pur și simplu smulse cu totul, apoi abandonate pe șosea sau trotuar. În disperarea de a-și umple cât mai repede sacoșele (se tem, probabil, de vreun polițist local, dar teama lor nu este justificată, căci dacă aceștia și-ar face simțită prezența în astfel de locuri, masacrul asupra teilor ar fi măcar atenuat!), se întind după o creangă cu rod bogat și trag de ea până o rup.
Sunt însă și cazuri fericite, când opera-țiunea se desfășoară apelând la o serie de obiecte ajutătoare: taburete, cârlige, bastoane, foarte rar vezi câte o scară... Dar chiar și așa, tot cu furie și în mare grabă acționează, așa că prăpădul lăsat în urmă este cam același. Cât privește locurile mai ferite, aleile dintre blocuri… acolo, crengile cu flori sunt rupte din start!
Cât pot să economisească din bugetul personal acești oameni? Merită să maltratezi frumusețe de pomi, care mai au grijă de oxigenul nostru, doar ca să nu cheltuiești cinci, zece lei pe câteva pungi cu ceai de tei?
Cititorii noștri acceptă că e și multă sărăcie printre noi, dar nici vorbă să creadă că cele câteva flori de tei pot înzdrăveni bugetul cuiva într-atât încât prăpădul lăsat în urmă să aibă cât de cât o justificare. Și-atunci, de ce măcelăriți teii, oameni buni? 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0362 secunde