Medicul de gardă

De ce se retrag prematur gingiile

471
"Cu toate că am 37 de ani, am observat câțiva dinți la care se vede rădăcina. Deocamdată nu am dureri și aș vrea să știu dacă e cazul să merg la stomatolog. Vă mulțumesc, M. Croitoru". 


v v v

Într-adevăr, există percepția că retragerea țesutului gingival este un apanaj al înaintării în vârstă. Din păcate, deși pare greu de crezut, potrivit explica-țiilor medicului stomatolog Loredana Stănică, astfel de probleme încep să apară, de obicei, în jurul vârstei de 35-40 de ani. Lucrurile sunt cât se poate de serioase, iar fără un tratament corect și făcut la timp, gingiile se pot retrage suficient de mult încât rădăcinile dintelui să rămână expuse. Mai mult, sunt situații cât dinții devin mobili, de aceea ori de câte ori observați că gingiile suferă o transformare, prezentați-vă la stomatolog.

Tratament

Referitor la tratarea retracției gingivale, stomatologul precizează că aceasta este demarată numai după ce se află cu exactitate ce cauze au determinat-o. Și asta, întrucât cauzele sunt diferite, începând de la scrâșnirea dinților, parodontopatie și până la trauma ocluzală etc. Îmbucurător este că pentru fiecare dintre acestea există metode clare de tratament.

Așadar, cu toate că, în condiții normale, retracția gingivală ar trebui să apară odată cu înaintarea în vârstă, mulți oameni se plâng de această boală a danturii încă din tinerețe. E bine de știut că și periajul agresiv, și igiena orală incorectă duc la acumularea plăcii bacteriene și a tartrului pe suprafața dinților și apoi, inevitabil, la detașarea gingiei. Trist este că frecvența bolii este alarmantă, trei din patru adulți suferind de retracție gingivală, majoritatea prezentându-se la medic în faza avansată a bolii. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1383 secunde