Dependența de mamă

Psihologii susțin că dependența copilului față de cei din jur face parte din natura umană, însă, la un moment dat, trebuie să i se dezvolte autonomia. Referitor la comportamentele parentale exagerate și prelungite excesiv, acestea intră în sfera patologicului.

Persoanele dependente sunt comparate cu niște liane care nu sunt capabile să se ridice și să supraviețuiască decât prin alte "tulpini", care să le susțină. Potrivit specialiștilor, în primii ani de viață, acest comportament este absolut normal, întrucât copilul are multă nevoie de ocrotire, de siguranță, pe care i le conferă părinții, dar și de confirmarea faptului că ei sunt mereu pregătiți să-l apere de o lume pe care abia o descoperă.

"Am o fetiță de patru ani și trei luni care nu stă nicăieri dacă nu sunt alături de ea. Este adevărat că, fiind singurul meu copil, am cocoloșit-o cam mult, nu merg nicăieri fără ea, nici chiar în baie n-o las singură. M-am lăsat de serviciu ca să am eu grijă ca lumea de ea. N-o să mă credeți, dar și atunci când se joacă cu copiii în curtea noastră, eu sunt nelipsită din mijlocul lor. Îi este frică de apă, dar nici pe bicicletă nu s-ar urca. La grădiniță, pentru că nu m-am grăbit, n-am prins un loc unde aș fi vrut, așa că se mai ocupă de ea sora mea, care este educatoare. N-am reușit s-o obișnuiesc să doarmă singură, ce să mai spun, suntem nedespărțite.

Citind ziarul dumneavoastră, m-am gândit să profit și eu de această rubrică și să aflu de la un specialist cum să procedez pentru ca micuța să nu mai stea mereu agățată de fusta mea? Vă mulțumește mult Silvia Moroșanu, din Mangalia".

x x x

Psihologul Speranța Băcana ne-a explicat că încurajarea unui copil spre autonomie nu este nimic altceva decât dorința părintelui de a-l obișnui să se detașeze și să conștientizeze că în ecuație sunt, de fapt, două părți: părinți și copii. Acest lucru se realizează, însă, pas cu pas, dar este mare nevoie ca părijnții să-i încurajeze pe cei mici să depășească dificultățile, să se aventureze. Protecția exagerată nu-i vor permite să cunoască tot ceea ce îl înconjoară, până la urmă nefiind altceva decât o frână în dezvolarea sa naturală.

Nici excesul de libertate nu trebuie încurajat!

Pe de altă parte, dacă se acționează la întâmplare, și excesul de libertate poate avea același efect ca și superprotejarea, căci dacă micuțul nu este pregătit pas cu pas, poate să eșueze în câștigarea terenului spre autonomie.

Stimulați încrederea copilului!

Profitați de perioada în care sunteți în preajma micuței pentru a o încuraja să meargă înainte. Decât să-i interziceți să se aventureze, mai bine o învățați să se stăpânească. Plecați împreună să recunoașteți noul loc și dați-i repere precise: "Chioșcul de înghețată este aici, noi locuim acolo!"; "Nu trebuie să depășești această limită cu bicileta!", "Dacă te pierzi, ai în buzunar numărul de telefon și adresa, pe care ar trebui să le știi pe de rost". Trebuie să-i arătați cum să se întoarcă acasă, căci noile experiențe sunt bune, dacă nu forțați nota. Dacă îi este teamă de apă și refuză să înoate, încercați s-o obișnuiți treptat cu ea, făcând acest lucru împreună, căci va prinde curaj și se va aventura. Mersul pe bicicletă este asemănător.

Măsură în toate!

Copilul dependent de părinți se teme de tot ce este nou, pe când cel autonom vrea să-și depășească limitele, nu se controlează și merge până intră în bucluc. De aceea, atât protecția, cât și libertatea excesive sunt îngrijorătoare, iar copilul poate deveni coleric, dacă dumneavoastră, părinții, nu veți căuta să aveți o măsură în toate – conchide psihologul.