Deși mama este în viață, unul dintre fii își revendică moștenirea

"Am citit în ziarul Cuget liber din datade 20 februrarie articolul "Și-a amanetat bătrânețea, mizând pe buna credință" și, vă spun cu inima pe inimă, nu

m-am mirat nici un pic să aud că o persoană străină a încercat să profite de o bătrână neputincioasă, din moment ce eu sunt pățită, nu din cauza unor străini, ci chiar a copilului născut și crescut de mine, și nu ușor, ci cu mare chin. Iar ei știu foarte bine asta. Nu sunt nici prea bătrână, nici dusă cu capul, nici oloagă, nici surdă, sufăr doar cu inima. De teamă să nu închid ochii pe neașteptate m-am gândit să las lucrurile în ordine, pentru ca între cei doi copii ai mei să nu apară probleme de moștenire. Dar de ce m-am temut n-am prea scăpat…"

Ce-și face omul cu mâna lui…

Leonora V. Pârvu, din Constanța, are 68 de ani. În urmă cu patru ani, din cauza problemelor cardiace serioase pe care le are, s-a gândit că ar fi momentul să-și pună la adăpost bunurile personale, astfel încât, atunci când îi va sosi ceasul, cei doi copii ai săi să se bucure de moștenire, așa cum mama lor a dorit. S-a prezentat la un notar din Constanța, căruia i-a solicitat întocmirea unui contract de donație a casei de locuit către cei doi băieți, cu clauză de întreținere pe timpul vieții. Apoi, fiecare și-a văzut de treburile sale, fără ca între mamă și fii să aibă loc altercații pe acest subiect.

În toamna anului trecut, însă, bătrâna a fost somată de fiul cel mare să se retragă în bucătăria din curte, urmând ca în corpul principal al casei să se mute el împreună cu familia. "Mi-a spus că vrea să-și închirieze apartamentul, că nu mai face față la cheltuieli. Când a văzut că tac, s-a năpustit ca un turbat la mine, fluturându-mi contractul de donație. În bucătăria de vară nu-mi permit să mă mut pentru că este din paiantă, iar eu sunt femeie bătrână și bolnavă și am dreptul să-mi trăiesc omenește ultimele zile. Fiul cel mic n-are cum să mă ajute, că este plecat în Australia de doi ani de zile și nu vreau să-l necăjesc, mai ales că se chinuie destul pe-acolo, din câte-mi spune la telefon".

Din lac în puț…

Nefiind de acord cu… tranzacția propusă de fiul său, Leonora Pârvu s-a gândit să-I dezmoștenească. Pentru aceasta nu a apelat, însă, la un notar, ci la una dintre cunoștințe, care, aflând prin ce momente trece, s-a oferit s-o ajute. I-a luat contractul de donație, plus 8 milioane de lei, chipurile pentru perfectarea actelor și a dispărut: "Văzând că nu mai dă nici un semn de viață m-am dus cu un frate la mama lui F. B., cerându-i socoteală. M-a mințit că a depus dosarul unde trebuie, dar că mai durează. Am mai așteptat două luni și m-am dus din nou la mama lui, pentru că el nu mai răspunde la telefon. Și iar mi s-a spus că mai durează. Disperată, l-am reclamat la poliție, dar omul este de negăsit. Nu mai știu ce să fac, nu mai am nici un act, nici măcar o copie de pe contractul de donație. Vă rog să mă ajutați și să-mi spuneți cum trebuie să procedez pe cale legală".

Salvarea - în justiție!

Din păcate, situația în care vă aflați nu se poate rezolva decât dacă vă veți decide să solicitați revocarea contractului de donație în justiție, lucru posibil pentru că acesta dispune de o clauză de îngrijire pe timpul vieții, pe care copiii dumneavoastră au uitat s-o respecte. Mai mult decât atât, puteți solicita revocarea acelui act de donație și pentru relele tratamente de care aveți parte, ne-a explicat consilierul juridic Carmen Dumitru.

Mai aveți o posibilitate, să-i spunem, pașnică, de rezolvare a conflictului, dacă fiii dum-neavoastră renunță de bunăvoie la donația respectivă. Pentru aceasta, însă, va trebui să-i con-vingeți să meargă cu dumnea-voastră la notarul care v-a perfectat contractul de donație. Ar fi de preferat această ultimă variantă, pentru că v-ar scuti de neplăcerile unui proces în familie. Dacă mai aveți nevoie de lămuriri suplimentare, vă rugăm să ne contactați din nou.

Pentru imensa iubire revărsată asupra copiilor, părinții nu așteaptă de la aceștia medalii sau monumente. În adâncul sufletului lor, însă, ei speră ca predarea ștafetei de la o generație la alta să se facă armonios, iar eforturile lor părintești să fie răsplătite prin iubirea, respectul și recunoștința copiilor. Chiar dacă, pentru unii, procesul educațional tradițional românesc este considerat depășit, iar duritatea vieții, în general, se răsfrânge și asupra relațiilor dintre părinți și copii, considerați că fapte de genul celei relatate astăzi pot avea circumstanțe atenuante? Așteptăm cu interes opiniile dumneavoastră.