Dreptul de a cumpăra un produs sigur

176
1 min citire
Promovarea drepturilor consumatorilor, prosperitatea și buna stare - sunt valori esențiale ale Uniunii Europene și se reflectă în documentele adoptate și în activitățile curente. Principiile referitoare la protecția consumatorilor în UE reprezintă nivelul minim de protecție a consumatorilor în statele membre UE.
De aceea, e util să știi că, în calitate de consumator european, ai o serie de drepturi.
v v v
Uită-te în jurul tău la supermarket - vei vedea produse din toată Europa.
Sunt sigure? Da, trebuie să fie, pentru că UE are legi care te asigură că ești în siguranță. Deși nicio prevedere legislativă nu poate garanta zero risc sau sută la sută siguranță, țările UE au unele dintre cele mai înalte standarde de siguranță din lume.
Siguranța alimentară este principiul că toate etapele producției/ vânzării garantează calitatea produselor. În consecință, reglementările UE prevăd modul în care se cresc și recoltează plantele, ce îngrășăminte se pot folosi, cum sunt procesate alimentele, ce coloranți și ce aditivi sunt permiși, cum este stocat și, în sfârșit, vândut.
De asemenea, UE are reglemen-tări care vizează produsele alimentare importate din alte părți ale lumii, care sunt stricte și în ce privește alte tipuri de produse, precum jucării, cosmetice, electrocasnice etc., toate produsele comercializate în spațiul comunitar trebuind să fie sigure, iar firmele obligate să anunțe autoritățile relevante dacă descoperă că au plasat pe piață produse nesigure. Evident, dacă produsele prezintă pericole, ele vor trebui retrase urgent de pe piață.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.066 secunde