"E lege sau nu e lege?"

191

Articole de la același autor

"Am fost informat verbal că trebuie să particip la o ședință unde se discută sancționarea mea pentru o faptă pe care eu nu o recunosc în întregime. N-am putut să ajung ca să mă apăr, iar apoi am primit decizia de sancționare cu tăiere din salariu. E lege sau nu e lege cu cercetarea disciplinară?"- întreabă un cititor.


În principiu, nicio sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile – o confirmă și Manuela Marcu, specialist în probleme de muncă. Însă, în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul trebuie să fie convocat nu verbal, ci în scris, și numai de o persoană împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea. Cu ocazia convocării, salariatului i se va preciza și obiectul, data, ora și locul unde va avea loc întrevederea. Culpa salariatului. Dacă salariatul alege să nu se prezinte la o convocare, atenție, făcută în condițiile prevăzute de lege, fără un motiv obiectiv, acest lucru dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea și fără efectuarea cer-cetării disciplinare prealabile. De precizat că în cursul cercetării dis-ciplinare prealabile, salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea lui și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat, la cerere, de către un avocat sau de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5774 secunde