Ești însărcinată și muncești? Iată ce drepturi ai!

399
Este o realitate că drepturile gravidelor la locul de muncă sunt, ori neștiute, ori trecute cu vederea atât de către angajatori, cât și de viitoarele sau proaspetele mămici. Necunoașterea acestor drepturi le face însă pe gravide să ajungă în situația de a nu beneficia de anumite gratuități sau facilități la care ar avea acces dacă ar cunoaște legislația medicală în vigoare, legislație cu un sector dedicat exclusiv drepturilor gravidelor la locul de muncă. În plus, reglementările se referă atât la drepturile femeilor gravide, cât și ale celor care abia au născut sau care alăptează, de cetățenie română ori a unui stat membru al Uniunii Europene, care au raporturi de muncă sau raporturi de serviciu cu un angajator.


1. Așadar, aceste reglementări includ atât dreptul la ore libere, dreptul la consultații medicale gratuite cât și dreptul la concediu postnatal și indemnizație de risc. Pentru a beneficia de drepturile incluse în legislația medicală a gravidelor, salariata gravidă, salariata care a născut sau cea care alăptează, trebuie să anunțe angajatorul în scris referitor la starea de sănătate în care se află. 2. Salariata gravidă este femeia care anunță în scris angajatorul asupra stării sale fiziologice de graviditate și anexează un document medical eliberat de medicul de familie sau de medicul specialist care să îi ateste această stare. 3. Salariata care a născut recent este femeia care și-a reluat activitatea după efectuarea concediului de lăuzie și solicită angajatorului în scris măsurile de protecție prevăzute de lege, anexând un document medical, eliberat de medicul de familie, până în șase luni de la data nașterii. 4. Salariata care alăptează este femeia care, la reluarea activității după efectuarea concediului de lăuzie își alăptează copilul și anunță angajatorul în scris cu privire la începutul și sfârșitul prezumat la perioadei de alăptare, anexând un document medical eliberat de medicul de familie, în acest sens. Drepturile gravidelor se aplică numai în situația în care gravidele salariate se prezintă la medicul de familie pentru eliberarea unui document care să le ateste starea. În cazul în care salariatele nu îndeplinesc această obligație și nu informează în scris angajatorul cu privire la starea lor, angajatorul este exonerat de obligațiile față de gravidă. 5. Dispensă pentru consultații prenatale (numărul de ore libere plătite salariatei de către angajator, pe durata programului normal de lucru, pentru efectuarea consultațiilor și a examenelor prenatale pe baza recomandării medicului de familie sau a medicului specialist). 6. Concediul postnatal obligatoriu, concediul de risc maternal (concediul de care beneficiază salariatele gravide pentru protecția sănătății lor sau a fătului, respectiv copilului lor). 7. Angajatorii au obligația să adopte măsurile necesare astfel încât să prevină expunerea salariatelor gravide sau lăuze la riscuri ce le pot afecta sănătatea și securitatea. De asemenea, salariatele gravide nu trebuie să fie constrânse să efectueze o muncă dăunătoare sănătății lor sau fătului. În cazul în care salariatele gravide prestează activități cu risc, angajatorul trebuie anual să efectueze controale, împreună cu un medic de medicina muncii, pentru a determina gradul și durata expunerii salariatelor gravide pentru stabilirea riscului asupra mamei și fătului. De asemenea, angajatorii au obligația ca în termen de cinci zile lucrătoare de la data întocmirii raportului să înmâneze o copie a acestuia sindicatului sau reprezentanților salariaților. Pe de altă parte, angajații trebuie să informeze în scris salariatele asupra rezultatelor evaluării privind riscurile la care pot fi supuse la locul de muncă, precum și asupra drepturilor care decurg din prezenta ordonanță de urgență.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 03 Septembrie 2012
Stire din Cetățenești : Cu gelozia la psiholog!
Sâmbătă, 01 Septembrie 2012
Stire din Cetățenești : Roșii în bulion
Sâmbătă, 01 Septembrie 2012
Stire din Cetățenești : Calendar
Sâmbătă, 01 Septembrie 2012
Stire din Cetățenești : Câinele se acomodează la o pensiune canină
Sâmbătă, 01 Septembrie 2012
Stire din Cetățenești : "S-a ofticat pentru o simplă ciufuleală!"
Pagina a fost generata in 1.3575 secunde