Pentru sănătatea dumneavoastră

Concurs Evitarea nevrozelor de iarnă

351
Evitarea nevrozelor de iarnă - ed522c05fd81623453ef42551467ce68.jpg
"Poate că n-o să mă credeți, dar niciodată nu mi-a plăcut iarna. Sunt nervoasă și nimeni nu mă scoate din ale mele. Din cauza asta prefer să locuiesc cu chirie, numai ca să fiu singură. Aș vrea să știu dacă și alți oameni sunt nevrotici ca mine în timpul iernii? Eu știam că primăvara se fac căderi nervoase, nu iarna! Vă mulțumesc știind că mă veți ajuta!" – Stela G., din Năvodari.
v v v
De-a lungul multor ani de expe-riență profesională, dr. N. Nicolae, specialist în neuropsihiatrie, a observat că asteniile nervoase apar mai frecvent iarna, în mod special la persoanele care se adaptează mai greu la frig. În legătură cu dorința cititoarei noastre de a afla cum se pot evita aceste stări, specialistul atrage atenția că iarna, organismul are nevoie de un surplus de energie din surse de alimentare cât mai variate, dar și de o protecție adevărată față de agresiunea frigului și, nu în ultimul rând, de o anumită conduită comportamentală.
În acest sens, adresează câteva recomandări pe care le consideră utile: l consumați zilnic cel puțin 70 g carne, de preferat de vită sau pui, pentru că funcționarea sistemului nervos este dependentă de aminoacizii proveniți din carne l masa de dimineață trebuie să fie bogată în calorii provenite din glucide (pâine, paste făinoase) l aveți multă grijă de somnul de noapte l beți cel puțin doi litri de apă pe zi, chiar dacă nu resimțiți senzația de sete, pentru că apa este necesară refacerii creierului după eforturile de adaptare la agresiunea radiațiilor din mediul exterior l evitați să mergeți mult prin ger, chiar dacă vă place l nu mergeți foarte mult prin zăpadă, deși aparent vă face bine l purtați ochelari de soare de iarnă, mai ales dacă aveți un ten închis și sunteți înaltă și subțire l nu faceți exces de efort fizic în primele două ore după trezirea de dimineață l reduceți fumatul dimineața, dacă sunteți fumător și evitați cât puteți fumatul pasiv l evitați excesul de cafea și medicamente sau alcool în sezonul rece, mai ales în primele șase ore după răsăritul soarelui.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 02 Februarie 2010
Stire din Cetățenești : Cosmetică la domiciliu
Pagina a fost generata in 2.8943 secunde