Franciza… se execută, nu se discută!

639
4 min citire
Franciza este operațiunea care îmbracă forma unui contract prin care o persoană numită francizor îi acordă unei alte persoane, numită beneficiar sau francizat, dreptul de exploatare a unui ansamblu de drepturi de proprietate industrială sau intelectuală, în scopul de producție sau de comercializare a anumitor tipuri de produse și/sau de servicii. Obținerea unei francize implică plata unei taxe de intrare în sistem, precum și a unor redevențe anuale, de regulă sub forma unui procent din cifra de afaceri.
"Vremurile s-au schimbat, parcă nimic nu mai merge. Sunt tânără și am nevoie de bani. Până acum am muncit la patron, dar mi-a venit ideea să deschid în franciză o afacere de comercializare textile, gen perdele, draperii și alte obiecte de amenajări interioare. Chiar dacă pe piață sunt destule magazine cu un asemenea profil m-am gândit că dacă mă agăț de o firmă cunoscută, la câte persoane cu bani sunt în Constanța și la cât se construiește, bașca hoteluri, restaurante etc., aș putea face o treabă bună. Dar pentru asta trebuie să obțin o franciză. Am pus ochii deja pe o firmă și am încercat o discuție. Însă mi s-a spus, din capul locului, să mă gândesc foarte bine înainte, că e vorba de mulți bani ca să mă folosesc de numele firmei și nu e loc de negocieri. Cu alte cuvinte, să mă împac cu ideea că va trebui să fac numai ce zic ei. Iar dacă nu-mi convine, să lucrez pe cont propriu.
Citind ziarul dumneavoastră și pentru publicitate, și pentru articole, m-am gândit că mă puteți ajuta cu câteva informații de bază despre franciză, pentru că nu am decât liceul și nu stăpânesc termenii de specialitate, ca să știu mai bine în ce mă bag. De fapt, în primul rând mă interesează să știu dacă pentru a obține o franciză chiar nu poți să negociezi nimic, în condițiile în care în ziua de azi totul se negociază. De asemenea, aș vrea să știu care este avantajul principal, dar și dezavantajul unei francize? Vă mulțumesc mult pentru înțelegere" - Victoria Sârbu, 31 ani, din Constanța.
Înainte de toate, consilierul juridic Carmen Gigică ne-a explicat că principalul avantaj pe care îl presupune exploatarea unei mărci de prestigiu și intrarea pe o piață concurențială a celui care obține o franciză este faptul că are la dis-poziție tehnici de producție, comercializare și marketing perfecționate în timp de firma respectivă.
Dezavantajele francizei
Pe de altă parte, costurile francizei, respectiv taxa de acordare a acestui drept și redevențele anuale diminuează profitul beneficiarului, ceea ce este perceput ca un dezavantaj. La toate astea se adaugă și obligația francizatului de a menține un continuu standard de calitate, pentru ca firma să nu aibă de suferit sub nici o formă.
Este loc și de negociere
De regulă, francizorii de succes și cu vechime nu sunt dispuși la negocieri din simplul motiv că sunt mulțumiți de ceea ce au realizat în cadrul respectivului sistem. Pe de altă parte, dacă fiecare francizat în parte ar avea prevederi contractuale diferite de ale celorlalți din rețea, administrarea unui astfel de sistem ar deveni foarte dificilă pentru un francizor, deoarece pentru orice hotărâre sau intervenție în a-l asista pe un francizat sau pe altul va trebui să țină cont de alt set de reguli și obligații.
Totuși, este loc de negociere pentru orice prevedere contractuală care este importantă pentru francizat, însă care nu are nici o însemnătate pentru francizor, în sensul că, în cazul operării respectivei prevederi, sistemul nu este afectat. De obicei, se negociază dimensiunile teritoriului unde activează francizatul, perioadele și termenele de plată a taxelor către francizor, câte persoane din partea francizatului pot participa la sesiunea de training, durata valabilității contractului de franciză, drepturi de preempțiune ale francizorului în cazul în care francizatul dorește să vândă afacerea, condițiile de reînnoire a contractului, dimensiunile perioadei standard de grație în care francizatul să se redreseze în cazul în care a încălcat prevederi procedurale sau termene ale contractului etc. Francizorii care se află mai la început pot negocia chiar și suma taxei inițiale de intrare în sistem.
Totuși, consilierul juridic atrage atenția că nu trebuie să acceptați… cu ochii închiși condițiile cu care nu sunteți de acord, doar pentru că vă doriți foarte mult acest concept de afacere. Iar dacă insistați ca în contract să apară exact ceea ce vreți dumneavoastră, luați-vă gândul de la idee.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.024 secunde