Deși pare greu de crezut, cercetările au confirmat că 31,23 la sută din bărbați sunt geloși pe preocupările, pe obiectele, dar și pe starurile și animalele favorite ale consoartelor sau iubitelor lor. Mai mult, fenomenul geloziei asupra lucrurilor neînsuflețite a fost studiat, ani de-a rândul, de către mari specialiști ai lumii.
După 20 de ani de analiză a ingredientelor acestei puternice otrăvuri, cum este considerată gelo-zia, renumitul psiholog J. M. Hooks a ajuns la concluzia că orice tip de pasiune poate genera sentimente de gelozie. Mai mult, orice obiect care trezește acest sentiment este asemuit de mulți cu un adulter, chiar dacă este vorba de televizor sau orice altceva.
"Cred că nu există om care să nu fie un pic gelos. Și eu sunt puțin geloasă - ne-a mărturisit Lora (36 ani). Problema e cum dăm afară din noi gelozia. Mi se pare cea mai mare tâmpenie scuza soțului meu, de aceeași vârstă cu mine, cică mă iubește tare și mă vrea numai pentru el, iar asta îi dă dreptul să se poarte mizerabil. Omul e gelos până și pe lucrurile din casă, ca televizorul, haina de blană, trusa cu farduri. Dacă mă prinde că mă uit la filme cu actori frumoși, urlă ca un monstru. Mi-a interzis să mă îmbrac cu o haină de blană (am mai multe), pe motiv că aia mă face și mai frumoasă, mi-a aruncat trusele cu farduri, pe motiv că-i plac mai mult nefardată, pe messenger mi-a interzis să vorbesc, crezând că îmi fac prieteni bărbați, e un coșmar. Posibil că e și vina mea: înainte, dacă vedeam un actor frumos, reacționam, spuneam ce-mi place la el, iar el nu suporta asta, ca și cum Brad Pitt mi-ar da mie întâlnire! Avem un băiețel de șapte ani care a observat apucăturile lui și nu înțelege ce se întâmplă. Zilele trecute, de exemplu, m-a atenționat să opresc televizorul că iar o să facă taică-su scandal dacă mă prinde! Am nevoie și eu de o părere: se poate ca un bărbat să fie gelos până și pe televizor sau trusa de machiaj? Sau are probleme la cap și eu nu-mi dau seama?".
Bărbați geloși pe preocupările partenerelor
Chiar dacă bărbații sunt campioni, nici femeile nu stau prea rău la capitolul gelozie pe… lucrurile neînsuflețite, 22 la sută dintre ele fiind geloase pe poze cu femei atrăgătoare aflate sub ochii partenerilor. Specialiștii pun totul pe seama faptului că omul modern este mult mai vulnerabil și labil datorită stresului cotidian, care îl fac să interpreteze superficial un anumit eveniment, decât să se străduiască să-l evalueze potrivit realei sale capacități intelectuale.
Dovadă datele oferite și de Institutul pentru Studiul Calității Vieții și de Centrul de Cercetări Sociologice, care arată că, în România, gelozia este un serios factor de stres în relația de cuplu. Mania persecuției, atât de întâlnită în condițiile actuale, face, atât din bărbat, cât și de femeie, ființe extrem de suspicioase și foarte geloase, culmea, fără un motiv real (numai 7,2 la sută au motive să fie geloși pe partenerii lor, potrivit studiilor). Din păcate, asemenea manifestări, devenite obsesii, duc la creșterea numărului de persoane afectate de nevroză.
De ce unii bărbați sunt geloși fără motiv?
De regulă, bărbații români ai zilelor noastre ar fi mai geloși decât femeile din cauză că, în ochii lor, partenerele sunt materialiste. Cercetătorii au ajuns la concluzia că bărbați din generația tânără, cu vârste între 19 și 38 de ani, deși par a fi mai sensibili, în realitate au o mare obsesie: infidelitatea feminină. Tot studiile au arătat că, în realitate, 60 la sută din femeile tinere sunt depersonalizate și, dincolo de disperarea la gândul zilei de mâine, o mare parte dintre ele pot fi ușor atrase de ideea unei existențe mai ușoare. Mai rău este că, actualmente, mulți văd în omul de lângă ei un obiect care le aparține în totalitate și de care pot dispune așa cum doresc mai ales după căsătorie.
Indiferent de motivele care o aprind, gelozia rămâne o stare afectivă negativă, o trăire care izbucnește din instinctul nostru animalic, așa cum este și cel agresiv.