Medicul de gardă

Greața, un semnal de alarmă pentru sănătate

218
2 min citire
"Nu pot să mă plâng de dureri, decât mai rar și dacă mănânc mai mult. Cu toate astea, simt greață și dacă nu mănânc nimic, dar din câte știu eu, greața nu e o boală. Sau e posibil să am stările astea din cauza unei boli ascunse și care ar putea fi această boală, îl rog pe medicul de gardă să-mi răspundă? Cu mulțumiri, Denisa Valeriu".
v v v
Nici vorbă că starea de greață este o boală în sine! Însă, după cum ne-a explicat dr. Dănuța Cristescu, din cadrul Clinicii Homeomed, aceasta poate fi un semnal prin care organismul transmite că nu tolerează ceva ori că are o problemă cu simțul mirosu-lui ori al echilibrului. De asemenea, stările de greață și vărsăturile pot fi și semne de apariție sau chiar de existență a unei boli. De regulă, aceste senzații constituie un mod de apărare al organismului, fie după un consum excesiv de alimente sau băutură, după indigestii, consum de alimente alterate, sau în caz de intoxicații cu ciuperci sau substanțe chimice.
Rău de mișcare
Când senzația de greață apare într-un mediu cu miros neplăcut sau după o întâlnire stresantă, rău de mișcare sau pur și simplu este o reacție naturală la un stimul neplăcut, medicul este de părere că trebuie înlăturată cauza care produce starea de rău. De asemenea, următorul exercițiu simplu vă poate ajuta să vă simțiți mai bine: închideți ochii sau acoperiți-vă nasul și urechile, apoi concentrați-vă asupra unui lucru frumos. Și capsulele de ghimbir pot atenua răul de mișcare.
Dacă însă senzația de greață și de vomă persistă, trebuie să luați neapărat legătura cu medicul de familie, pentru a afla dacă aceste stări nu sunt cu adevărat semnalul unor boli. De exemplu, greața severă, însoțită de durere în abdomenul superior, care iradiază în omoplatul drept, poate fi semnul unei litiaze biliare, al infecției veziculei biliare, boli care au nevoie de tratament imediat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0254 secunde