"În ultima vreme, sănătatea mi-a cam dat de furcă. Doctorul de familie mi-a spus să mănânc mai mult iaurt, ca să mă întăresc. De atunci mă tot gândesc dacă a vorbit serios sau a făcut doar o glumă!" – L. F., 46 ani.
v v v
Nu, nu este vorba despre o glumă, căci dr. Ion Ieremia confirmă că bacteriile probiotice (microorganisme vii), dacă sunt asociate unor alimente și sunt consumate în cantități semnificative, au efecte benefice asupra sănătății umane, contribuind, într-adevăr, la întărirea și refacerea sistemului imunitar și a echilibrului natural al organismului. Astfel de bacterii sunt, de exemplu, unele tipuri de Bifidus, Lactobacillus acidophilus, Lactobacillus casei.
Sistemul digestiv al unui adult este foarte complex, fiind colonizat de aproximativ o sută de trilioane de bacterii, din circa 400 de specii, cunoscute sub denumirea generică de floră intestinală. Această incredibilă rețea se bazează pe un echilibru delicat între bacteriile bune și cele potențial dăunătoare.
În condiții normale, acest echilibru între bun și rău este ținut sub control, dar pentru persoanele ce suferă de oboseală, stres, sedentarism sau boli, călătoresc în zone geografice cu altă climă și maladii specifice sau sunt sub tratament cu antibiotice, acest echilibru delicat poate fi deteriorat. În această situație, nivelul bacteriilor bune scade, iar nivelul bacteriilor rele crește. În cazul unui asemenea dezechilibru, iaurtul probiotic (sau o băutură pe bază de iaurt probiotic), consumat zilnic, poate restabili echilibrul și menține bacteriile dăunătoare sub control.