Idei practice în gospodăria ta

428
2 min citire
Idei practice în gospodăria ta - sifonmatase-1347914514.jpg
Aveți, mai jos, câteva soluții care vă pot salva în situațiile neprevăzute cu care vă confruntați, la un moment dat, în gospodărie: 1. Cafea: Cafeaua la filtru devine mai aromată dacă puneți în praful de cafea un strop de sare și o linguriță cu cacao. 2.Călcarea mătăsii: Matasea curată se netezește umedă, cu un fier călduț și doar pe dos. 3. Călcător (fier de călcat): Talpa fierului de călcat va fi din nou curată și netedă dacă o frecați de câteva ori pe o cârpă umezită cu oțet rece. 4. Canale de scurgere urât mirositoare: Pentru a atenua mirosul urât al canalelor de scurgere, puneți sodă în apa clocotită și limpeziți canalele cu această soluție. 5. Capcana pentru viespi: Lăsați puțină bere într-o sticlă și puneți-o pe masă. Mirosul atrage viespile și odată intrate nu mai pot ieși. 7.Cârnați prăjiți: Cârnatul nu se strange și nu plesnește dacă înainte de a-l prăji îl puneți zece minute în apă fierbinte. Înainte de a-l prăji, zvântați-l. 8.Cârpa de praf: Adună mai bine praful dacă este înmuiată în apă cu glicerină peste noapte, apoi se usucă. 9.Cârpe pentru lustruire: Cârpele pe care le folosiți pentru lustruirea parchetului sau linoleului devin scorțoase într-un timp scurt. Acestea pot rămâne moi dacă le așezați într-o cutie închisă etanș. 10. Cărți: Porțiunile murdare ale cărților pot fi curățate cu o cârpă înmuiată în alcool. 12. Cartofii pai ies crocanți și galben-aurii dacă folosiți cartofi fierți în coajă. 13. Canale de scurgere înfundate: 
Dacă s-a înfundat canalul de scurgere de la vană, duș sau chiuvetă, evitați folosirea soluțiilor de curățare puternice; de preferință folosiți o pompă sau o spirală pentru țevi. Pentru evitarea înfundării puneți în baie o găleată cu capac, în care se colectează obiectele care nu se pot arunca în WC. Nici resturile de mâncare nu se aruncă în WC. 14. Cașcaval: Trebuie ținut într-un vas bine închis, în frigider. Dacă puneți un cub de zahăr lângă cașcaval, acesta se poate păstra timp mai îndelungat. Scoateți cașcavalul din frigider cu o oră înainte de a-l prepara pentru ca gustul și mirosul să se simtă mai bine. 15. Catifea prăfuită: Dacă pe o rochie sau o față de masă din catifea s-a așternut un strat de praf, acesta se poate îndepărta foarte ușor dacă frecați materialul cu o perie înmuiată în sare. După periere catifeaua va arăta ca nouă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0295 secunde