În Ajunul Crăciunului, cititorii… ne colindă!

997
În Ajunul Crăciunului, cititorii… ne colindă! - 88a9401beac028d192ea33b2e3d081ef.jpg
Bucuria Crăciunului este bucuria că Hristos S-a născut pentru mântuirea noastră. Că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat pentru ca oamenii să cunoască Viața cea adevărată, Viața binecuvântată de Dumnezeu.
În zilele premergătoare acestei sfinte sărbători, cei către care se îndreaptă zilnic demersurile noastre gazetărești ne-au transmis mesaje de suflet, parte din ele reproducându-le în rândurile de mai jos cu multă plăcere.

l Marieta Ailenei, din Constanța: "Am sunat la redacția dumneavoastră, la numărul de telefon 58.21.00, pentru a critica un comportament ieșit din comun al președintelui asociației de locatari. Sinceră să fiu, am fost neîncrezătoare că se poate rezolva ceva, dar semnalul meu a fost luat în atenția dumneavoastră, iar domnul președinte parcă e alt om. Vă mulțumesc pentru că vă pasă de ofurile noastre și vă doresc din suflet ca atât Crăciunul, cât și Anul Nou, să vă găsească sănătoși!"

l Paul Silviu Lupu, președintele Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice și Uniunea Județeană a Pensionarilor Constanța, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și a Anului Nou 2010, ne urează sănătate și "La mulți ani!"

l Oancea Iulia, din localitatea Sebiș, județul Arad, în virtutea relațiilor de suflet pe care le are cu ziarul nostru, folosește prilejul sărbătorilor pentru a ne transmite "Crăciun fericit!" și Un An Nou la fel de fericit și plin de împliniri.

l Gelu A., din Palazu Mare: "În primul rând țin să vă mulțumesc pentru ajutorul acordat în rezolvarea unei probleme personale foarte delicate. Chiar dacă în majoritatea timpului sunt plecat pe mare, datorită dumneavoastră am reușit să-mi recuperez o importantă sumă de bani de la unul dintre patronii la care am lucrat. Doresc întregii redacții multă sănătate, toate cele bune de sărbători și mult noroc! Se pare că noi, oamenii, deși încercăm să ne croim un drum în viață, mai avem nevoie și de noroc! De multe ori chiar dumneavoastră ne ajutați să-l găsim și vă suntem recunoscători și pentru acest efort. La mulți ani!".
l S. Lucaci, din Ovidiu: "Deși nu am foarte mulți bani, de când m-ați ajutat ca să-mi recâștig soțul, cu ajutorul sfaturilor psihologului, m-am abonat la ziarul dumneavoastră. Nici nu știu cum să vă mulțumesc! Dumnezeu să vă binecuvânteze!".

l Ismet Burasan, din Constanța: "Doresc din toată inima tuturor salariaților de la Cuget liber, de la portar până la directorul general, multă sănătate, multă putere de muncă, multă fericire și sărbători fericite tuturor. Ca asistat la Căminul de bătrâni din Poarta Albă și ca abonat al ziarului dumneavoastră, vă spun în cel mai cinstit mod că o ducem foarte bine la acest cămin, unde ne bucurăm de condiții foarte bune de viață, fără să ne lipsească nimic, lucruri despre care ați scris și în ziarul dumneavoastră din 2 octombrie 2009, iar noi vă mulțumim din suflet pentru interesul pe care-l aveți pentru noi. Încă o dată vă dorim toate cele bune".
v v v
Le mulțumim și noi tuturor celor care apreciază faptul că ne aflăm, zilnic, în mijlocul… vârtejului, încercând să prezentăm cât mai obiectiv ceea ce se întâmplă într-un perimetru plin de mișcare cum este județul Constanța, dar și de a le transmite, la rândul nostru, multă sănătate, împliniri și Crăciun fericit!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0579 secunde