Medicul de gardă

În ce boli se recomandă gimnastica medicală

225
1 min citire
În ce boli se recomandă gimnastica medicală - 14maimediculgimnasticamedicala2-1368536058.jpg
"Eu înțeleg că e bine să faci mișcare, mă gândesc bâțâiala asta ajută în probleme de reumatism, necazuri cu coloana. Dar pentru probleme ginecologice și de respirație, să te trimită la gimnastică medicală mi se pare o formă de spoliere de bani. Pentru că toate procedurile astea costă, iar când ești bolnav, ai o grămadă de cheltuieli. În această rubrică, aș avea rugămintea, ca abonată la Cuget Liber, să pot citi un articol în care să se scrie în ce boli se recomandă gimnastica medicală. Cu mulțumiri, Silvia G., din Constanța".
v v v
După cum ne-a explicat dr. Sibel Demirgian, medic primar recuperare, medicină fizică și balneologie în cadrul Clinicii Homeomed, gimnastica medicală nu este o bâțâială, cum o numiți dumneavoastră, doamnă Silvia, ci o formă recunoscută de terapie prin exerciții fizice. În plus, efectele acestor mișcări s-au dovedit, de-a lungul anilor, benefice pentru multe afecțiuni, printre care se numără, într-adevăr, și cele reumatologice. Acestora li se adaugă însă și boli ginecologice, neurologice, ale căilor respiratorii, ale aparatului cardiovascular, iar lista nu se termină aici.
Interesant este că aceasta nu presupune doar simple mișcări. Dimpotrivă, există o serie de aparate de recuperare și fizioterapie, care folosite la recomandarea medicului și în unități specializate, grăbesc pro-cesul de ameliorare a bolii și de vindecare. Nu degeaba este recomandată gimnastica medicală și după intervenții chirurgicale, după perioade mai lungi de stat la pat, după rupturi musculare, entorse, luxații.
Cât privește gimnastica în probleme de natură ginecologică, având în vedere că nu ați prezentat exact despre ce e vorba, vă așteptăm să reveniți cu date concrete, astfel încât medicul să vă poată oferi câteva lămuriri. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0316 secunde