Medicul de gardă

La ce ajută ecografia abdominală

235
"Se poate face ecografie la plămâni în loc de radiografie, ca să fie omul scutit de radiațiile respective, despre care toți medicii spun că ar fi bine să ne ferim? La ce ajută ecografia abdominală, ce organe cuprinde?" – Luminița Oancea.


v v v

Potrivit medicului primar Ecaterina Marga, din cadrul Clinicii Homeomed, într-adevăr, ecografia abdominală trece drept o metodă de diagnostic foarte eficientă și folosită pe scară largă la ora actuală. Totul, din cauză că ajută la diagnosticarea bolilor care afec-tează organe precum ficat, rinichi, splină, vezică urinară, ovare, prostată, inimă etc. Cât privește plămânii, din păcate, ecografia abdominală nu s-a dovedit utilă pentru descoperirea bolilor care-i afectează, de aceea nu se recomandă în astfel de situații, după cum nu ajută nici la examinarea oaselor.

Nu are contraindicații

Ecografia abdominală este des folosită din cauza avantajului că nu are contraindicații, întrucât razele sunt din punct de vedere fizic ultrasunete cu frecvență atât de înaltă încât nu pot fi auzite. Din acest punct de vedere, diametral opusă acestei metode de investigație se află radiografierea și computertomografierea, metode de analiză care folosesc raze X și deci prezintă unele restricții în folosire. Un alt avantaj este că există și aparate de ecografie portabile, astfel că examinarea se poate efectua la patul bolnavului sau la domiciliul acestuia, dacă situația o impune.

Cât privește scopul acesteia, ecografia abdominală se recomandă de medic pentru a depista cauza durerii de natură abdominală etc. În plus, mai pot fi evaluate o serie de pro-bleme ale ficatului, dar se pot depista și calculii biliari, inflamații ale colecistului etc. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.203 secunde