SEMNALE

"Le-am făcut casa cadou și acum îmi sapă culoarul morții!"

1711
Donația este un act juridic, prin care una din părți transmite celeilalte părți proprietatea unui bun fără a primi ceva în schimb, în principiu, irevocabil.
Totuși, contractul de donație se poate revoca, însă numai în condițiile prevăzute de lege, una dintre acestea fiind și relele tratamente aplicate donatarului.

În urmă cu aproximativ doi ani de zile, Elisabeta T., din Constanța, în vârstă de 74 de ani, măcinată de posibilitatea de a ajunge în situația fratelui său, care a avut probleme de sănătate psihică la sfârșitul vieții, s-a gândit că ar fi momentul să-și pună la adăpost bunurile personale, astfel încât, atunci când va fi cazul, cei doi copii ai săi, o fată și un băiat, să intre în posesia bunurilor acumulate de părinți de-a lungul vieții fără probleme. Așa că, de comun acord, s-au prezentat toți trei la un notariat din Constanța, unde a solicitat întocmirea unui contract de donație a unui apartament cu trei camere, în cote egale, cu clauză de întreținere și fără posibilitatea ca fiii săi să vândă imobilul cât timp bătrâna este în viață. Apoi, fiecare și-a văzut de treburile lui, fără ca între mamă și copii să aibă loc altercații pe acest subiect. Numai că, în urmă cu câteva luni, bătrâna a început să fie curtată asiduu de copii ca să accepte vânzarea imobilului.
"Ei și-au pus în cap să-și facă o casă pe locul casei părintești a soțului meu din Agigea. Aveau niște bani strânși, le-am mai dat și eu cât am putut, dar din proiect casa le-a ieșit cam mare și nu mai au cu ce s-o termine. Eu sunt fericită, ca mamă, că întotdeauna s-au înțeles bine, dar nu m-am așteptat ca amândoi să cășune pe mine să vând casa. Poate că aș fi vândut-o, ce mai îmi trebuie mie la vârsta mea atâta căsoi? Pro-blema e că și ei și-au vândut apartamentele, iar pe mine vor să mă ducă la o cumnată, până-și termină casa. Dar din câte am văzut eu, cumnata cam strâmbă din nas și nu mai am încredere. Eu am fost învățătoare și mi-a plăcut ordinea. Apoi, mă gândesc, și cumnata are doi copii și pot să știu ce idei o să le mai vină și lor până-și termină ai mei casa? Ca să fiu sinceră, la început am fost de acord, dar după ce am văzut că nici temelia nu e terminată, m-am răzgândit. O să mai aibă nevoie de o grămadă de bani pentru materiale, ce să mai spun după aia, la mobilat și aranjat cât o să le trebuiască. Și ar mai fi problema cu ginerii, nu vreau să discut. După ce m-am gândit eu bine le-am spus că nu mai vând, dar ei se agață de donație și trag de mine, au sărit calul, sunt nervoși rău copiii mei. Săptămâna trecută au urlat amândoi la mine și mi-au spus că dau acatiste ca să mor mai repede, că sunt o mamă de doi bani și că o să mă lase să mor în casă ca un câine, dacă nu vând. Mi-au căzut așa de rău vorbele lor, nu mă așteptam la așa ceva. Așa că m-am hotărât să nu vând nimic câte zile voi avea. Le-am donat casa și acum îmi sapă culoarul morții, e prea de tot! Vă întreb dacă mai este posibil să anulez actul de donație, de aceea am îndrăznit să vă deranjez?".

Contractul poate fi anulat pentru rele tratamente
Consilierul juridic Carmen Gigică ne-a explicat că, din păcate, situația în care vă aflați nu se poate rezolva decât dacă vă veți hotărî să cereți revocarea contractului de donație în justiție. Puteți să faceți acest lucru, mai ales că actul de donație dispune atât de o clauză de îngrijire pe timpul vieții, dar și de aceea ca fiii dumneavoastră să nu poată vinde imobilul atâta vreme cât sunteți în viață. Mai mult decât atât, puteți solicita revocarea acelui act de donație și pentru relele tratamente de care aveți parte.
De asemenea, mai aveți o posibilitate, să-i spunem pașnică de rezolvare a conflictului, dacă fiii dumneavoastră renunță, de bună voie, la donația respectivă, ceea ce pare greu de imaginat în condițiile date, însă merită încercat. Pentru aceasta, însă, va trebui să-i convingeți să meargă cu dumneavoastră la notarul care v-a perfectat contractul de donație. Dacă lucrurile nu se rezolvă între timp, ar fi de preferat ultima variantă, pentru că v-ar scuti de cheltuielile de judecată. Dacă mai aveți nevoie de de alte explicații, vă rugăm să ne contactați din nou.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.19 secunde