Le întorc spatele la bătrânețe…

Se spune că un părinte adevărat este capabil de orice sacrificiu pentru copiii

săi. Necondiționat!

În fond, le-ar fi imposibil să condiționeze un anume gest sau efort, fizic sau financiar, pentru cei în venele cărora curge sânge din sângele lor.

Viața demonstrează că, printre cei care aduc pe lume copii, sunt mulți care-și ignoră responsabilitățile de părinți, cu bună știință. Iar atunci când anii îi doboară și devin neputincioși, "sunt taxați de copii cu aceeași monedă" (Laura Mironov, din Năvodari).

"Legea să-i oblige pe copii să-și îngrijească părinții bolnavi"

Cititoarea noastră ar vrea să creadă că un părinte adevărat ar trebui să aibă o relație emoțională puternică cu copilul său și să simtă de la sute de kilometri dacă acesta are o problemă, dacă este fericit sau nu. Nicidecum să-i facă viața un iad.

Totuși, regretă că se vorbește mai mult, în ultimul timp, despre copii răi și mai puțin despre părinți răi. Ea însăși are o rudă care și-a chinuit foarte mult singurul copil, o fată, până când aceasta s-a măritat. Cuvinte de genul… proastă, nebună, rea, nesimțită, impertinentă, stricată, făceau parte din tratamentul emoțional zilnic aplicat fetiței.

"Acum îi pare rău că niciodată n-a avut răbdare s-o asculte, recunoaște că toată viața a avut probleme cu nervii, dar a refuzat să se trateze, iar soția și fiica lui au suferit tare mult. Din cauza supărărilor, nevasta i-a murit când avea 53 de ani, iar fata și-a luat lumea în cap după ce a împlinit 18 ani. Abia la 71 de ani a conștientizat tot răul pe care i l-a făcut propriului copil, dar nu îa ndrăznit să-i ceară ajutorul.

Impresionată de starea bătrânu-lui, am căutat-o eu pe fiică-sa, care mi-a spus că n-o să-l poată ierta niciodată pentru faptul că i-a furat copilăria. Zilele trecute m-am întâlnit cu ea. Mi-a povestit că și-a călcat pe inimă și s-a împăcat cu tatăl ei. Din păcate, după momentul iertării, bătrânul a mai trăit câteva săptămâni, iar ea o să-și reproșeze toată viața că n-a fost capabilă să-l ierte și să-l îngrijească atunci când avea foarte multă nevoie de ea".

Legea bunului simț…

Pentru că, la rândul ei, se teme să nu aibă parte de un tratament similar din partea fiului său, la bătrânețe, ar vrea să știe dacă în România sau în Uniunea Europeană "există obligativitatea copiilor să aibă grijă de părinți la bătrânețe? Mă refer din punct de vedere legal. Sau dacă există posibilitatea dezmoștenirii din cauza neîngrijirii unui părinte bolnav? Vă mulțumesc din suflet pentru înțelegere și vă doresc sărbători fericite și să aveți parte de copii buni!".

Dacă o prevedere legală privind obligația copiilor de a nu-și abandona părinții la bătrânețe sau atunci când sunt bolnavi nu există, cei aflați în astfel de situații au posibilitatea dezmoștenirii copiilor.

Dincolo de litera legii, însă, ar trebui să funcționeze legea bunului simț, a cărei valoare este inco-mensurabilă și n-ar putea fi atacată în nici o instanță judecătorească…