Leandrul are nevoie de lumină

392
"Nu știu de ce, dar leandrul meu, până acum o lună foarte frumos dezvoltat, a început să pălească. Tare mult mi-aș dori să-l readuc la aspectul lui superb. Mă puteți ajuta în acest sens?" (Felicia Rianu, din Ovidiu).

Luana Iorga, specialist în floricultură (SC Lavtex SRL - Florăria Luana, Constanța, telefon 0241.615347; 0765.841863), atrage atentia că pentru a se dezvolta corespunzător, aceste plante au nevoie de expunere la soare și de lumină puternică. Toamna și iarna, de asemenea, trebuie amplasate într-un loc foarte luminos și la temperaturi cuprinse între 7 și 13 grade Celsius. Totodată, compostul trebuie menținut în permanență umed. În altă ordine de idei, leandrul se cultivă ușor, având flori de un colorit diversificat, care formează cime terminale. Se poate planta în pământul din grădină, în regiunile calde, dar și în vase mari. În luna martie, se mută într-un compost fertilizat artificial și cu cioburi la baza vasului, necesar pentru un drenaj mai bun. Din mai până în septembrie se udă până la saturație și se administrează în apa de udat un îngrășământ la fiecare două săptămâni.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.5646 secunde