Puncte de vedere

Concurs Licitația pensiilor

305

Articole de la același autor

Dacă referitor la ziua depunerii moțiunii de cenzură, PSD este tot mai nehotărât, în ceea ce privește proiectul de lege prin care acest partid propune devansarea aplicării majorării pensiilor de la 1 ianuarie 2008, la 1 noiembrie 2007, s-ar părea că există unanimitate.
Pe de altă parte, ministrul Muncii, Paul Păcuraru, a declarat că propunerea PSD nu poate fi aplicată deoarece bugetul Casei de Pensii nu permite luarea unor măsuri radicale peste noapte. "Nu poți să licitezi permanent o creștere a pensiilor" - a spus ministrul.

Este adevărat că pensionarii luptă pe toate fronturile pentru a mai câștiga câte ceva la pensie, însă ei sunt conștienți că prin tot felul de măsuri luate… la plezneală și în scopuri electorale, această "chestiune arzătoare va fi bagatelizată la nesfârșit, iar noi nu mai suportăm să fim cobaii politicienilor. Le recomand să nu se mai joace cu focul atunci când vine vorba despre viața a milioane de oameni care au muncit din greu pentru țara asta, din care mulți au muls cum și cât au vrut, iar acum își bat joc de noi". (Camelia Iorgu, 64 ani)

Motivații contradictorii…
Silvia Antoniu (61 ani) întreabă conducerea PSD cum se face că a amânat depunerea moțiunii de cenzură în această săptămână pentru a nu bruia importantul moment al alegerii noului patriarh, în schimb, vine cu un proiect care agită, într-adevăr, apele nu doar pe scena politică, ci și în toate familiile unde există pensionari? "Probabil că dacă există voință politică, acest lucru chiar ar fi posibil, nu știu, pentru că nu mă pricep la astfel de lucruri. Însă vă spun sincer că mi se pare o chestiune lipsită de respect față de mulți oameni care, după o viață de muncă onestă, trăiesc în mari lipsuri. Or, să vii tu, om politic, și să-i bulversezi de la o lună la alta cu tot felul de promisiuni fără acoperire, mi se pare de nesuportat. Le recomand celor din PSD să caute alte formule de creștere în sondaje!"

"PSD a avut tot timpul din lume să ne mărească pensiile!"
Iulian Craiu (66 ani): "Am o pensie de 567 lei și, ca să fac față cheltuielilor din ce în ce mai mari, țin și eu câte o contabilitate, două pe la firme. Mă pricep destul de bine la bugete și nu-mi vine să cred cum este posibil ca un partid, în care sincer am crezut, să
se hazardeze în tot felul de promisiuni fără acoperire. Nu e destul că avem atâtea legi date de parlamentari care nu s-au aplicat niciodată? Așa ceva ni se pregătește și nouă? Sincer, eu mă tem că nici de la anul nu vor fi bani destui pentru mărirea pensiilor!
N-aș vrea să mi-o ia nimeni în nume de rău, dar avea dreptate președintele țării când cerea să ni se spună clar care vor fi resursele pentru majorarea pensiilor. Nu de alta, dar de promisiunile politicienilor mie, unul, mi s-a făcut lehamite.
Le atrag atenția celor din PSD că au avut tot timpul din lume, câți ani au fost la guvernare, să ne mărească pensiile, dar n-au făcut-o, deși ne-au promis marea cu sarea în fiecare campanie, iar acum i-a găsit dragostea pentru noi. Le mai spun că nu este creștinește să se joace cu emoțiile unor oameni care și așa sunt bolnavi și o duc greu! Mai bine să tacă și să facă ceva concret, decât să ne amăgească în halul ăsta!".

Alegerile Euro-parlamentare le dau idei politicienilor
M. Stoian (59 ani) crede că acest proiect al PSD s-a născut din teama de apropiatele alegeri pentru Parlamentul European:
"M-am săturat de minciunile politicienilor, din orice partid ar face ei parte, atunci când se declanșează câte o campanie electorală. Dacă PSD, un partid al cărui umil membru sunt și eu, chiar și-ar fi dorit să facă ceva bun pentru țara asta, trebuia să depună demult moțiune de cenzură și să guverneze cu acte în regulă, nu cum o face acum, cu cărțile ascunse sub preș. Nu cu o mașină de vot se rezolvă problema pensiilor! Mi se pare umilitor să forțezi nota, câtă vreme, atunci când ai fost la guvernare, n-ai fost în stare să faci mare lucru pentru pensionari, adevăratul tău segment electoral".

Atâta vreme cât politicienii vor conștientiza că nu e suficient doar să promită, ci să se și țină de cuvânt, cei care și-au exprimat astăzi opiniile sunt de părere că electoratul va deveni, într-o bună zi, imun chiar și la proiectele viabile, lucru pe care chiar nu și-l doresc…

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0593 secunde