Machiaj recomandat pentru noaptea dintre ani

158
1 min citire
Machiaj recomandat pentru noaptea dintre ani - sitemachiaj-1419861035.jpg
Fără doar și poate, Revelionul este un moment magic, iar machiajul nu trebuie să facă notă discordantă cu evenimentul, dar este musai să fie ales astfel încât să reziste toată noaptea, fără să ne lase urme nedorite pe chip. Pentru a evita situații atât de delicate, Elle.ro recomandă câteva tehnici de machiaj rezistent în astfel de momente:
Înainte de machiajul în sine, nu trebuie ignorate demachierea corectă și tonifierea tenului, apoi hidratarea acestuia cu o cremă hidratantă matifiantă, pentru a diminua aspectul lucios de peste zi. După ce crema intră bine în piele, se aplică fondul de ten și anticearcănul, apoi se fixează totul cu nelipsita pudră matifiantă.
La machiajul ochilor se folosește întâi o bază pentru rezistență îndelungată și intensitate mai mare a culorilor. După care se definește pliul cu un fard alb sidefat cu reflexe purpurii, iar în colțul extern se utilizează un fard mov-lila. Pe arcadă și în colțul intern al ochiului se folosește un highlight de un alb sidefat, cu reflexe în nuanțe reci, dar mai estompat față de cel utilizat pentru definirea pliului.
Întrucât este vorba despre un machiaj de seară pentru o petrecere atât de strălucitoare și specială, se poate trasa și o dungă de tuș negru intens și creion lila pe waterline, iar pentru definirea genelor, un rimel și creion negru în partea de sus pe waterline.
Pentru buze, de regulă, se utilizează un creion special într-o nuanță mai închisă și abia după aceea se aplică rujul mai deschis la culoare. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.1738 secunde