Se știe cât de mult rău poate face un diagnostic medical greșit. De multe ori, la stabilirea unui diagnostic corect este extrem de importantă colaborarea dintre medic și pacient. Se întâmplă ca unii bolnavi să exagereze atunci când medicul le cere să își descrie simptomele, pe când alții, dimpotrivă, sunt foarte zgârciți cu informații în acest sens.
"Medicul trebuie să se știe în siguranță atunci când acționează, normal fiind să-și concentreze întreaga capacitate profesională asupra actului medical, fără să fie stresat de teama că ar putea greși. Pentru realizarea acestui deziderat, mai ales atunci când este nevoit să rezolve rapid cazuri de maximă urgență, are nevoie ca de aer de informații importante despre istoricul stării de sănătate a bolnavului, dacă de la el nu e posibil, măcar din partea familiei. Din păcate, nu întotdeauna suntem ajutați în acest sens" – este de părere medicul primar Emil Bianu. Pentru asigurarea stării de sănătate a celor care beneficiază de serviciile medicale, el consideră că pacientul și medicul ar trebui să interacționeze ca un tot unitar. Acest lucru este posibil dacă se au în vedere și următoarele recomandări:
Nu întrerupeți tratamentul fără știrea medicului!
"Am fost depistată cu coleste-rolulul mărit, am urmat un an și șapte luni tratament cu statine, mi-a scăzut, apoi am întrerupt tratamentul fără să-l anunț pe medicul de familie, dar am continuat să țin regimul alimentar recomandat de el. Am repetat analiza după nici două luni: aveam aproape 300 colesterol! Nu pot să vă spun cât de tare s-a supărat pe mine doctorul, și pe bună dreptate!" – ne-a povestit Diana Popovici (59 ani).
Pentru evitarea unor asemenea situații, dr. Emil Bianu recomandă persoanelor care sunt diagnosticate cu o boală cronică (chiar dacă unele tratamente trebuie urmate pe viață) să nu întrerupă tratamentul atunci când încep să se simtă mai bine, căci există riscul apariției unor complicații.
Păstrați rezultatele analizelor medicale!
Majoritatea pacienților își lasă rezultatele analizelor medicale la medicul de familie ori în spitalul în care au fost internați. Specialiștii recomandă păstrarea oricărei dovezi a unei examinări medicale, pentru că acestea pot fi de mare ajutor dacă ajungem la urgență sau la un alt medic. "Mai ales în cazurile în care analizele arată valori anormale, este extrem de important să vă faceți copii după ele și să le păstrați. Chiar dacă medicul va relua investigațiile, vechile analize îl vor ajuta să-și dea seama cum evoluează boala, dar pot fi și un indiciu pentru specialist despre felul în care organismul răspunde la tratamentul prescris anterior".
Încercați să descrieți cât mai corect simptomele
Dacă unii pacienți exagerează atunci când medicul le cere să își descrie simptomele, alții, dimpotrivă, dau foarte puține amănunte despre suferința lor. "Nici una dintre variante nu este ideală pentru punerea unui diagnostic" – este de părere dr. Emil Bianu, care le recomandă pacienților să nu ignore durerile puternice pe care le acuză la un moment dat. Iar atunci când observă scăderi bruște și semnificative în greutate, să se adreseze deîndată unui specialist, căci ar putea fi un semn de boală. De regulă, persoanele mai inte-riorizate minimizează simptomele unei eventuale boli și se întâmplă să ajungă la medic în ultimul stadiu al bolii.
Nu vă tratați după ureche
"De multe ori mi s-a întâmplat ca pacienții să-mi spună că s-au tratat după sfaturile unor cunoscuți. Le-am apreciat sinceritatea, însă nu aș recomanda nimănui să procedeze la fel. Cel mai potrivit ar fi să ia legătura cu un medic atunci când apar probleme de sănătate" - ne-a mai spus specialistul.
Produsele naturiste nu sunt suficiente
Chiar dacă specialiștii avertizează că un produs naturist nu tratează o boală (cel mult o ameliorează), "au venit la mine bolnavi care mi-au spus deschis că aveau mai multă încredere în ceaiuri decât în medicamente, drept urmare nu au urmat tratamentul pe care l-am prescris. Am avut chiar un caz care a ajuns la hepatită toxică pentru că a exagerat cu acest tip de produse".
v v v
Ca o concluzie, dr. Emil Bianu apreciază că relația dintre pacient și medic devine cu adevărat funcțională numai dacă aceștia interacționează pe baza încrederii și a cunoașterii.