Creșterea prețului la produsele agroalimentare în primul trimestru al anului plasează România pe locul patru în Uniunea Europeană.
Un studiu realizat de Institutul European de Statistică arată că în primul trimestru al acestui an, prețurile produselor agroalimentare au crescut cu 16,3% față de perioada similară a anului trecut. Astfel, raportat la media europeană, majorarea prețurilor din România este cu 7,3 puncte procentuale peste nivelul mediu înregistrat în UE.
Chiar dacă majoritatea categoriilor sociale vor avea de suportat efectele noului val de scumpiri provocat de majorarea tarifelor la gaze și energie electrică, victimele numărul unu vor fi, și de această dată, pensionarii. Paradoxal este că, în pofida majorării pensiilor, nivelul de trai al vârstnicilor continuă să scadă, principalii… devoratori ai veniturilor acestora fiind mâncarea și întreținerea.
Cantine pentru pensionari
"Eu cred că ar fi mai bine să se deschidă mai multe cantine pentru pensionarii cu pensii mici, unde să se servească două mese rezonabile pe zi, ca să nu se simtă omul ca un cerșetor, că doar pe mâncare și pe întreținere se duc cei mai mulți bani, la câtă scumpete este. Ar putea chiar domnul primar ca, după modelul cluburilor pentru pensionari, să facă aceste cantine și să renunțe la acele pachete. Dar să nu fie numite cantina săracului, că asta dă rău la orgoliu, iar bătrânii și așa sunt sensibili din cauza vârstei!" – Vasile Grigoriu, 63 ani, din Constanța.
Alimentația vegetariană – un lux costisitor
"Tataie, ia-te după mine, uite, m-am făcut vegetarian și am numai 32 de ani!" – mi-a spus un nepot la începutul verii trecute, după ce mi-a băgat în cap că produsele din carne și carnea nu fac bine la sănătate, mai ales la vârsta mea. Ca să mă încurajeze mi-a pus într-o sacoșă câteva mere, piersici, ardei, roșii, ceapă și un pește congelat. După câteva zile mi-a dat telefon și m-a întrebat dacă am trecut la regim. I-am spus că încerc, s-a dezumflat el puțin, dar m-a lăsat în pace. N-am vrut să-i spun că pentru mine și baba mea, care împreună avem o pensie de 852 lei (din mândrie, i-am spus că avem 1000 lei pensie), este mai convenabil să cumpărăm câte doi pui pe lună și să ne facem ciorbică și mâncărică așa, mai lungi, cum se spune în popor. Ca să fii vegetarian în ziua de azi trebuie să ai ceva bani la portofel!" – Daniel Stan, 67 ani, din Constanța.
Prețul uleiului să înghețe la 4 lei!
"De când s-a făcut 8 lei kilul de ulei nu pun nici o picătură în mâncare. Mă abțin ca să pot aprinde candela în fiecare zi, că dacă nu fac asta mă simt cu sufletul greu. Eu cred că prețul la ulei pentru pensionarii cu pensii sub 500 lei, ca mine, ar trebui înghețat la 4 lei. Sau dacă întreținerea ar fi mai ieftină, o scoatem noi la capăt, dar nu-i deloc așa!" – Mia Damian, 71 ani, din Constanța.
Orezul, la preț de somon!
"Nu sunt mare carnivor, dar toată viața am mâncat acolo un pic de carne de vită. Nu știu ce tot vorbesc oamenii ăștia la televizor de scumpirea gazului, din moment ce orezul, de exemplu, a ajuns la peste 7 lei kilogramul. Chiar nu înțeleg pe ce se bazează scumpirea asta! De parcă ar fi somon, și nu hrana săracului! Poate că va trebui să mergem în China, să ne facem provizii!" - Gelu Suciu, 69 ani, din Constanța.
Cămine pentru bătrâni
"Am o pensie de 653 lei, stau la bloc, am un băiat care abia se descurcă cu familia lui și mă tot gândesc să închiriez apartamentul și să mă mut la țară, dar sunt cardiacă și diabetică, iar nora mi-a spus din start că ea n-are bani de dat pe drumuri. Și o înțeleg, că doar nici ei nu huzuresc. Cred că pensionarii cu pensii mici trebuie tratați ca o categorie aparte, ca să nu moară de foame și să fie la zi și cu întreținerea. Ar fi cazul ca în Constanța să se deschidă mai multe aziluri de bătrâni, pentru ca să nu mai fim o pacoste pe capul copiilor. N-am auzit pe nimeni să promită în campania electorală că va construi cămine de bătrâni. Este rușinos ca într-un oraș cu o cerere așa de mare pentru un loc la azil să existe numai un cămin de bătrâni. La asta ar trebui să se gândească autoritățile, nu la tot felul de pomeni!" – Violeta Olaru, 64 ani, din Constanța.