Marcată de un ...cutremur emoțional în copilărie, nu mai are curajul să se mărite

Pe când era elevă în clasa a șasea, într-o noapte, A. Suciu Roman (33 ani) s-a trezit îngrozită de scandalul izbucnit între părinții săi. La un moment dat, a auzit un țipăt lung în camera alăturată, urmat de zgomotul unei căzături. După ce și-a găsit mama sângerând pe podea, lovită crunt peste față cu o riglă ascuțită luată din propriul ei ghiozdan de tatăl său, și-a jurat că n-o să se mai mărite niciodată.
Își iubea foarte mult tatăl ("sincer, n-am știut niciodată de ce țineam la el așa de tare!") și, ani de zile, cât el a stat la închisoare, și-a reproșat că l-a reclamat la poliție în acea noapte groaznică. N-a avut curajul să-l viziteze niciodată în perioada de arest, dar nici el nu a mai dat vreun semn de viață după ce a fost eliberat. "Mama a încercat tot timpul să ascundă neînțelegerile pe care le-a avut cu tata pentru că își dorea să cresc frumos și în liniște. Poate că dacă m-ar fi pus cumva în gardă, nici șocul respectiv nu ar fi fost așa de mare. Îi iubeam foarte mult pe amândoi, iar lovitura primită în acea noapte de pomină mă doare și acum și probabil nu se va vindeca niciodată. Partea cea mai rea este că am pierdut-o și pe mama acum doi ani (a murit din cauza unui cancer) și am rămas cam singură. La vârsta mea cred că îmi pot permite să sper la un soț bun, numai că îmi lipsește curajul să fac pasul decisiv. Am cunoscut un băiat, pare de treabă- și tata părea! După ce i-am povestit ce mă apasă, mi-a promis că o să aibă grijă să recuperez toți anii de suferință. Insistă să ne căsătorim, dar eu n-am nici măcar curajul să locuim împreună, mai ales că avem fiecare câte un apartament. Mă tot întreb dacă, în secolul vitezei, există vreo speranță pentru ca o căsătorie să fie tot timpul fără agresiuni și jigniri reciproce? E clar, am nevoie de sfaturile unui psiholog. Sper să primesc ajutorul dumneavoastră, pentru care vă mulțumesc anticipat!".
vvv
Psihologul Speranța Băcana ne-a explicat că mulți tineri în familiile cărora au existatat, de-a lungul copilăriei lor, conflicte și tot felul de neînțelegeri, se gândesc la posibilitatea ca și căsătoria lor să sfârșească la fel de dureros ca aceea a părinților. Tânăra care ni s-a confesat, de exemplu, își dorește enorm să aibă o viață de familie sănătoasă și fericită, însă ideea căsătoriei continuă s-o înspăimânte.
Și, totuși, specialista este de părere că, dacă se dorește, în majoritatea cazurilor problemele maritale ale unui cuplu ar putea fi ținute sub control. Pentru ca acest lucru să aibă succes, însă, este nevoie de muncă în echipă și, mai ales, de înlocuirea egoismului cu sacrificiul de sine. Dacă stau bine și la capitolul răbdare, soții ar putea foarte bine să aibă o relație frumoasă și durabilă.
"Într-o relație, atitudini de genul deschid poarta ciclului negativ dintr-o căsnicie. Sinceri să fim, toți avem nevoie de ajutor să-l iubim pe cel de lângă noi așa cum trebuie, dacă vrem ca mariajul nostru să meargă!" – a continuat psihologul, care apreciază că dacă cititoarea noastră nu va reuși să se debaraseze de… cutremurul emoțional care i-a marcat copilăria, nu va reuși să de accepte că oamenii sunt diferiți, că există și multe căsnicii fericite și durabile pe lumea asta.
Chiar dacă statisticile demon-strează că un număr din ce în ce mai mare de familii trec prin expe-riența divorțului, din tot felul de motive, inclusiv cele de violență, psiho-logul este de părere că merită ca fiecare să tânjească după siguranța și bucuria unei relații pe viață.
Deși, în ziua de azi, concubinajul câștigă teren în fața căsătoriei, mersul la altar este încă o practică populară, iar dacă există dragoste, sacrificiul de sine vine în mod natural.