Măști cosmetice de sezon

88
Măști cosmetice de sezon - mastidefatafructeleverii7115cd7e-1372801471.jpg
Mai ales în perioada verii, specialiștii în cosmetică recomandă ca după efortul de purificare a tenului să se aplice și o mască. Pentru ca beneficiile să fie pe măsură, le recomandă pe cele preparate în casă și, atenție, din produse sută la sută naturale de genul fructelor, legumelor, dar și pe bază de lactate și miere de albine. Iată câteva rețete de măști de vară pe care le puteți prepara la domiciliu rapid: 

Smântână cu fructe: Pentru ca efectele să fie pe măsură, e bine să se aleagă patru-cinci caise bine coapte. Acestea se decojesc, li se scot sâmburii, iar pulpa se pasează bine și se combină cu o lingură cu smântână proaspătă. Masca astfel preparată se aplică pe față și pe gât, iar după 20 de minute, în care și-a făcut efectul, se curăță cu apă călduță. Acest tratament hidratează intens tenul uscat și catifelează pielea, de aceea nu trebuie să-l ezitați a-l folosi. Dacă nu aveți caise proaspete, puteți folosi și caise congelate, după ce le lăsați să se dezghețe.

Mască pe bază de morcovi și brânză de vaci: Este foarte bună pentru tenul mixt. Se prepară dintr-un morcov dat prin răzătoarea mică și o lingură cu brânză proaspătă de vaci. Se amestecă cele două ingrediente suficient cât să se obțină o pastă omogenă și se aplică pe față. Se lasă zece minute, iar apoi se îndepărtează cu apă călduță.

Tonic pe bază de castravete: Face bine oricărui tip de piele și are un efect reconfortant. Se prepară dintr-un castravete de mărime medie și două linguri cu iaurt proaspăt. Castravetele se dă prin răzătoare, după care se amestecă împreună cu iaurtul. Se aplică pe față și pe gât și se lasă să acționeze un sfert de oră. Se îndepărtează cu apă rece.  

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 03 Iulie 2013
Stire din Cetățenești : Ce trebuie să facă un șomer
Miercuri, 03 Iulie 2013
Stire din Cetățenești : Scandal între șef și subaltern
Pagina a fost generata in 5.3867 secunde