Brânză tofu cu legume
Ingrediente: 3 dovlecei; 2 vinete; 3 cepe; 2 țeline; un ardei gras; un praz; o cutie de tofu; 200 g ciuperci; 5 linguri ulei de măsline; 2 linguri oțet de mere, cimbrișor, sare, piper.
Mod de preparare: Dovleceii, vinetele, ceapa, prazul, ciupercile, ardeii și țelina sunt tăiate și puse într-un vas. Se adaugă peste ele piper, sare, oțet și două linguri de ulei de măsline. Sunt lăsate câteva minute pentru a se "înrudi" unele cu altele. După ce au devenit "rude", sunt puse într-o tavă într-un strat generos. Peste legume se pune brânză tofu tăiată cubulețe. Se adaugă două linguri ulei și cimbrișor. De dorit ar fi ca tava să fie acoperită cu o folie de aluminiu. Tava este pusă la cuptor la o temperatură de 190-200 grade Celsius, timp de 35 minute. După timpul menționat, tava este scoasă, se înlătură folia și se mai stropește cu o lingură de ulei conținutul. Se mai dă la cuptor timp de zece minute pentru gratinare.
Pulpă de mânzat cu ratatouille
Ingrediente: O pulpă de mânzat (cca 1,2 kg), 2 căței de usturoi, câte jumătate linguriță cimbru uscat, busuioc, rozmarin și oregano, 250 g cartofi, 125 g ceapă, un ardei gras roșu, un ardei gras galben, 250 g dovlecei, o vânătă mică dacă aveți, 2 linguri ulei de măsline, 375 ml vin alb, sare, piper.
Mod de preparare: Curățați usturoiul și pisați-l. Spălați carnea, uscați-o pe un șervet, sărați-o și piperați-o. Presărați usturoiul și verdeața peste carne, apoi frecați-o bine cu acestea, astfel încât să se pătrundă bine. Încingeți cuptorul. Pregătiți legumele, apoi tăiați-le mărunt. Așezați pulpa pe o tavă unsă în prealabil cu grăsime, apoi stropiți-o cu ulei. Lăsați-o la cuptor 15 minute și stingeți cu vinul alb. Reduceți temperatura, apoi coaceți friptura mai departe 40 de minute și stropiți-o des cu sosul format. Presărați legumele peste carne, condimentați cu sare și piper și mai fierbeți alte 45 de minute. După aceea, deschideți ușa cuptorului și lăsați carnea așa încă zece minute. La final, scoateți-o din cuptor și lăsați-o să se liniștească zece minute în folie de aluminiu. Condimentați legumele. Serviți două linguri de legume drept garnitură la friptură, iar restul pasați-l împreună cu sosul de la friptură și turnați-l peste aceasta.
Cozonac fără frământare
Ingrediente aluat: 4 ouă, 150 g de zahăr, 175 g unt, 500 g făină,
25 g drojdie uscată granule, 250 ml lapte, 2 plicuri zahăr vanilat, coaja rasă de la o lămâie, un vârf de cuțit sare. Ingrediente umplutură: 250 g zahăr, 2 linguri cacao, 150 g nucă, 50 stafide sau rahat. Preparare: Se bat două albușuri spumă (două se pun deoparte), se adaugă cele patru gălbenușuri și puțină sare. Se dizolvă zahărul în lapte și se adaugă treptat peste ouăle bătute spumă, se adaugă apoi și coaja rasă de lămâie, zahărul vanilat și făina, care a fost amestecată înainte cu drojdia. Se amestecă până se integrează totul și aluatul devine consistent. Se taie untul în cubulețe mici și se pune treptat în aluat, amestecând mereu. După ce s-a încorporat totul se lasă coca la cald să crească puțin. Umplutura: cele două albușuri rămase se bat spumă, iar peste ele se adaugă puțină sare, zahărul, nuca măcinată, cacaoa și stafidele. Se întinde aluatul pe masă, se pune în mijloc umplutura, se rulează, apoi se așază cozonacul într-o tavă unsă cu unt. Se lasă să se odihnească și să crească aproximativ jumătate de oră. Apoi se introduce la cuptor, la foc potrivit, pentru coacere, pentru aproximativ 30 minute, timp ]n care nu este indicat a se deschide ușa cuptorului, pentru a nu lăsa să intre aer rece și a face cozonacul să se scufunde.