Niciun leu sub salariul minim

92

Articole de la același autor

"Am și o întrebare: criza nu s-a terminat, probleme cu salariile sunt cu ghiotura și la Constanța. Aș vrea să știu ce se întâmplă când firma cu probleme dovedite are dreptul să te plătească sub salariul minim pentru un contract legal, cu normă întreagă? Pe motiv că salariul trebuie să fie confidențial, am descoperit că se fac lucrurile astea. Mihaela".

v v v

Când se pune problema salariului de bază minim brut pe țară ce trebuie garantat în plată, Mihaela Crivea, specialist în probleme de muncă, ne-a explicat că acesta trebuie să corespundă programului normal de muncă, fiind stabilit de Guvern. De asemenea, angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, iar dacă nu face asta, riscă amenzi între 300 și 2.000 de lei. În plus, angajatorii care nu operează eventuala majorare a cuantumului salariului minim brut riscă și ei amenzi, de data aceasta între 1.000 și 2.000 de lei.

Referitor la confidențialitatea salariilor, indiscutabil, salariul trebuie să fie confidențial pentru că așa cere legea. Iar în cazul unui program mai mic de opt ore zilnic, se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe țară la numărul mediu de ore lunare efectuate.

Toate aceste lucruri sunt obligatorii întrucât calcularea drepturilor salariale nu se face în funcție de posibilitățile firmei la un moment dat, deci salariul de bază trebuie să cuprindă, neapărat, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3101 secunde