SEMNALE

Notarul le-a "bruiat" dosarul de moștenire

3753
Notarul le-a
La apariția oricărei neînțelegeri între moștenitori, procedura notarială se suspendă, ea putând fi reluată numai după rezolvarea litigiilor (în instanță sau pe cale amiabilă). Pentru a evita astfel de situații delicate, specialiștii recomandă ca, din start, moștenitorii să opteze pentru dezbaterea succesiunii pe cale judecătorească, nu prin notariat, apreciind că și costurile acestei proceduri ar fi mai mici față de tarifele notariale.

"Tata a murit acum opt ani, iar mama mai trăiește încă și are 81 de ani. Eu și sora mea n-am făcut moștenirea după tata cu acte pentru că nu aveam bani și ne-am gândit să o facem după moartea mamei, să nu cheltuim de două ori. De atunci am folosit fiecare câte cinci hectare de pământ și n-am avut certuri. Acum, eu vreau să fac un credit și m-am gândit să garantez cu pământul, dar nu am acte de proprietate pe el. La început, sora mea a fost de acord să deschidem moștenirea după tata, am mers amândoi la notar, am fost înregistrați acolo, am dat actele. Apoi, sora mea s-a răzgândit, a cerut actele înapoi, iar notărița ne-a suspendat dosarul și ne-a spus să ne întoarcem la ea după ce ne împăcăm. Este normal așa ceva? Eu știu că acum sora mea vrea toată casa, pe motiv că o îngrijește pe mama. Așa o fi, dar ea e cu munca, iar eu cu banii, pentru că mănâncă amândouă din banii mei, sora având o pensie mică. Ceea ce nu înțeleg e cum și-a permis notărița să ne bruieze dosarul? Nu e obligația ei să ne rezolve problema, pentru ce ne cere un sac de bani? Că doar n-o să mă duc la doctor pentru moștenire? Nici eu nu mai știu ce să spun de supărare, dar trag speranță că mă veți ajuta dumneavoastră să merg mai departe cu dosarul. Vă mulțumesc!" – A. Ilie, 52 ani, din Constanța.
v v v
Astfel de situații delicate nu sunt deloc rare, consilierul juridic Carmen Gigică explicându-ne că legiuitorul are proceduri clare pentru rezolvarea tuturor problemelor care au ca obiect ceea ce în termeni juridici se numește dezbaterea succesiunii.
Mai mult, pentru clarificarea termenilor folosiți în astfel de conjuncturi, atrage atenția că, în timp ce deschiderea succesiunii se produce automat la data morții succesorului, fără nici o intervenție din partea moștenitorilor, pentru dezbaterea succesiunii trebuie demarate, fie procedura notarială, fie cea judecătorească.
Concret, dezbaterea moștenirii este procedura notarială sau judecătorească prin care se stabilesc persoanele care pot succede, întinderea drepturilor acestora și recunoașterea acestor drepturi printr-un înscris oficial – certificat de moștenitor sau hotărâre judecătorească, cu mențiunea că numai hotărârea jude-cătorească poate ține loc de titlu de proprietate.
Într-adevăr, procedura notarială de dezbatere a moștenirii se suspendă atunci când apare o cât de mică neînțelegere între moștenitori, potrivit legii, ea neputând să fie reluată decât după soluționarea acestor litigii, în cel mai fericit caz, pe cale amiabilă, iar dacă acest lucru nu e posibil, în instanță.
Asta înseamnă, stimate dom-nule Ilie, că notarul a respectat dispozițiile legale, iar suspendarea dosarului s-a făcut din cauza răzgândirii surorii dumneavoastră. Așadar, dacă doriți să mergeți mai departe, atâta vreme cât sora dumneavoastră nu-și va schimba opinia, singura soluție va fi s-o acționați în judecată, pentru că succesiunea poate fi deschisă și fără acordul tuturor moștenitorilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3786 secunde