"Nu mai vreau să țin în spate niciun restanțier, pe banii mei!"

1250
1

În condițiile în care majoritatea locatarilor fac eforturi disperate pentru a fi la zi cu plata întreținerii, există proprietari care și-au făcut obiceiul de "a cerși", constant, amânare, invocând existența fondului de rulment.

De cealaltă parte a baricadei, proprietarii care nu concep să acumuleze restanțe la întreținere admit că există momente în viață când unele familii trec prin dificultăți financiare și nu-și pot plăti obligațiile. Însă nu pot admite, sub nicio formă, ca astfel de situații să mai fie tolerate de conducerea asociației și când se constată că a devenit un obicei de a se fofila de la această esențială obligație. Asupra unei astfel de situații a dorit să atragă atenția astăzi și Adela Vlad: "Nu sunt absurdă, înțeleg când omul are probleme și nu sunt bani. Poate că, vreodată, o să fiu și eu în situația asta. Dar ca să-ți faci un obicei din a tot cerși amânare, mi se pare o bătaie de joc. Eu fac sacrificii mari ca să fiu în regulă, n-am gustat o cireașă anul ăsta, iar alți doi vecini, pe de o parte se plâng la administrator că n-au bani de întreținere, se justifică cu fluturașul de salariu, dacă s-a pomenit așa ceva?, ca să fie păsuiți lună de lună, iar pe de altă parte, se laudă că la copiii lor nu le lipsesc fructele de la masă. Dar ai mei, n-au nevoie? De vină sunt și cei de la aso-ciație, care se dau buni samariteni cu astfel de indivizi și-i tot păsuiesc, pe motiv că se descurcă din fondul de rulment. Dar câți bani au voie să ne ia pe fondul ăsta și pe ce se duc banii? Mare tupeu să încurajezi restanțele pe banii altora. Nu mă interesează de ceilalți, dar eu una nu mai vreau să țin în spate niciun restanțier, pe banii mei!". În plus, femeia consideră că insistența conducerii asociației de a le cere, lună de lună, tot lor, bani pentru completarea fondului de rulment este incorectă atâta vreme cât din acești bani sunt ținuți în spate "restanțierii de profesie". A insistat să i se restituie fondul de rulment, însă a fost refuzată categoric, lucru care a scandalizat-o și mai mult.

Reguli clare cu fondul de rulment
Referitor la valoarea fondului de rulment, Marcel Dragu, președintele Uniunii Județene a Asociațiilor de proprietari,
ne-a explicat că legislația spune că aceasta trebuie să fie egală cu suma corespunzătoare acoperirii cheltuielilor lunare, la nivelul lunii cu cheltuielile cele mai mari, dintr-un an calen-daristic. Fiecare proprietar beneficiază de propriul fond de rulment pentru acoperirea cheltuielilor curente, după cum s-a stabilit de Adunarea Generală a Proprietarilor. Cât privește scopul, acest fond trebuie folosit numai pentru plata facturilor curente, aferente consumurilor lunii anterioare. "Se mai supără unii, dar trebuie să li se explice, cu legea în mână, că după achitarea facturilor curente, fondul de rulment se reîntregește lunar prin încasarea cotelor de contribuție afișate pe lista de plată a lunii în curs, având ca referință de calcul aceste facturi curente, corespunzătoare consumurilor lunii anterioare", a completat șeful UAP.
Important! Fondul de rulment deja încasat se restituie numai la schimbarea domiciliului sau a dreptului de proprietate, dacă prin actele de transmitere a dreptului de proprietate sau a folosinței locuinței nu se stipulează altfel, urmând ca viitorul proprietar, membru sau nu al asociatiei, să achite fondul de rulment corespunzător cheltuielilor aferente lui. Mai mult, fondul de rulment care aparține unui proprietar nu poate fi folosit pentru alt proprietar în scopul plății unor facturi decât cu acordul acestuia.



Comentează știrea

hmm
28 iunie 2012
hoti

Mama lor de hoti, dar banii aia pe care ii fura putin cate putin prin supracalculare a utilitatilor unde intra? Nesimtitii. Mai au si tupeu sa declare chestii in apararea proprie...

Articole din aceeași secțiune

Joi, 28 Iunie 2012
Stire din Cetățenești : Cum să nu facem foamea vara
Joi, 28 Iunie 2012
Stire din Cetățenești : Calendar
Miercuri, 27 Iunie 2012
Stire din Cetățenești : Ghidul unei fripturi reușite
Pagina a fost generata in 1.2888 secunde