Oamenii fug de psihiatri ca de dracul…

Teama de a fi singură pe lume…
"Am fost crescută de bunici, niște oameni care vor rămâne în memoria mea ca părinți adevărați. Bunica s-a stins și ea în urmă cu opt luni și de atunci sunt foarte traumatizată, nu mai mănânc ca lumea, dorm foarte prost, plâng fără motiv, mă iau la harță cu oricine din orice fleac și mă simt a nimănui pe lumea asta. Clar, ceva nu e în regulă cu mine. Din cauză că nu mai făceam față la serviciu (sunt contabilă, lucrez cu cifre, trebuie să fiu atentă la maxim, m-am dus la un psihiatru. Mi-a dat un tratament și mi-a recomandat să-mi iau un scurt concediu.
După ce i-am explicat șefului meu situația, fără să ascund în nici un fel adevărul, s-a uitat cam ciudat la mine. Nu mi-a aprobat concediul, pe motiv că n-ar avea cine să mă înlocuiască, deși nu este adevărat, dar mi-a propus un alt loc de muncă. Oricum, din felul cum s-a purtat cu mine, mi-a dat de înțeles că, odată ce am ajuns la psihiatru, va trebui s-o las mai moale cu contabilitatea. Oare, de ce, dacă treci pe la psihiatru, oamenii te cred nebun?". (Sofia, 29 ani, din Constanța)

Ideile preconcepute - un factor de stres
"Am o relație cu un băiat, de patru ani de zile. Tatăl meu a murit când aveam șase ani, iar mama s-a dus acum doi ani. A murit brusc, fără să dea semne că ar avea o boală incurabilă. Moartea ei m-a șocat. Uneori intru așa de tare în panică, încât am ajuns la psihiatru chiar și la miezul nopții.
De când mama prietenului meu a aflat că am nevoie de psihiatru l-a amenințat că-l dezmoștenește dacă nu ne despărțim. El mă susține în continuare, doar vede că nu sunt nebună, deși trec printr-un moment mai greu. Adevărul este că, de teamă să nu-l pierd, țin totul în mine și nu mai merg la psihiatru, dar nici cu un psiholog n-am curaj să discut.
De unde impresia asta că, dacă mergi la psihiatru sau psiholog, ești musai dus cu pluta?". (Ela V., 32 ani, din Constanța)
vvv
Da, este adevărat că oamenii au reticențe atunci când li se propune să se consulte cu un psihiatru sau chiar cu un psiholog și că, de foarte multe ori, se naște o confuzie între cele două specialități - o confirmă și psihologul Speranța Băcana.
Multe dintre ideile preconcepute își au izvorul în lipsa de educație. Este, de altfel, știut cât de ușor acceptă un om să-i spui că este frumos și deștept, și cât de greu îi vine dacă este perceput de cei din jur în termeni negativi.
Ceea ce au, însă, în comun psihiatrul și psihologul este faptul că amândoi "lucrează" cu ceea ce are mai nobil ființa umană în existența sa: sufletul. "Psyche" (suflet, în grecește) îi pasionează și pe psihiatru, și pe psiholog, cu excepția că unul se interesează de aspectele de boală ale acestuia, iar psihologul de latura sa normală și de îmbunătățirea capacităților mentale și psihologice ale unui individ normal și sănătos, care se adaptează mediului în care trăiește și reușește să devină treptat creator al propriului Eu, al propriei vieți.
Alte detalii despre acest subiect, citiți în ziarul nostru de mâine.