Sătui de senzația că trăiesc într-un… oraș fără câini

Oamenii vor să își cumpere arme pentru autoapărare (II)

2011
Orice român care a împlinit 18 ani, nu are cazier, a absolvit un curs de instruire pentru folosirea armelor, dovedește necesitatea achiziționării armelor, este apt fizic și psihologic, își poate procura o armă pentru autoapărare. Puțini știu, însă, că nu oricine are dreptul să-și cumpere o armă letală.

"L-am urmărit, la o televiziune locală, pe primarul Mazăre, lamentându-se ca o muiere că se teme pentru viața sa, făcând foarte des aluzii la un anume pistol Macarov ce-l are în dotare. Eu nu sunt o persoană de talia primarului, dar să știți că și eu mă tem pentru viața mea. Am și de ce: astă-vară, soția a venit acasă cu gâtul rănit, după ce un hoț i-a smuls lănțișorul de la gât în plină zi; în decembrie 2007, chiar mie, ditamai omul, o persoană cu mâna mai lungă mi-a smuls căciula din cap, pe un frig de crăpau pietrele; recent, chiar într-un bloc din apropierea casei mele, a fost împușcat omul de afaceri Bamburic. Cred că am și eu dreptul să-mi cumpăr, pentru propria siguranță, un pistol din acelea cu care se laudă primarul Mazăre, adică Macarov, sau orice altă armă, dar cu gloanțe, nu cu bile sau aer comprimat. Vorba românului: la o adică, ori la bal, ori la spital!". (Victor Ailenei, din Constanța).
Cine are dreptul la arme letale
De la agentul principal Diana Simineanu, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, am aflat că, potrivit Legii nr. 295 din 2004 privind regimul armelor și munițiilor pe teritoriul României, numai persoanele fizice de cetățenie română care îndeplinesc anumite condiții pot fi autorizate, la cerere, să procure arme letale. Printre aceste categorii, se numără:
l demnitarii, magistrații, diplomații, militarii și polițiștii, pe perioada cât sunt în activitate și după pensionare, trecerea în rezervă sau retragere, după caz, cu excepția situației în care aceștia și-au pierdut calitatea din motive imputabile lor;
l persoanele prevăzute de lege, care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității publice, pe perioada în care au această calitate, cu excepția personalului de pază din cadrul societăților specializate de pază;
l persoanele incluse în programe de protecție a martorilor, pe perioada în care au această calitate;
l numai colecționarii de arme au dreptul să procure arme de colecție letale în stare de funcționare.

Acordarea autorizației de procurare a armelor letale
Autorizație de procurare a armelor letale primesc doar persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: a) au împlinit vârsta de 18 ani; b) dovedesc necesitatea procurării armelor, în funcție de destinația acestora, prin documente justificative stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi; c) nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an, pentru infracțiuni comise cu intenție; d) nu sunt învinuite sau inculpate în cauze penale pentru fapte săvârșite cu intenție, pentru care legea prevede o pedeapsă al cărei maxim special este mai mare de un an; e) sunt apte din punct de vedere psihologic și medical și nu suferă de alte afecțiuni stabilite prin ordin al ministrului sănătății, care ar putea pune în pericol propria viață sau a altora, dacă ar deține sau ar folosi arme și muniții; f) nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor, conform datelor și informațiilor existente la organele competente; g) au absolvit un curs de instruire teoretică și practică, organizat de o persoană juridică autorizată pentru această activitate, în condițiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi; h) nu au săvârșit vreuna dintre contravențiile pentru care legea prevede revocarea dreptului de procurare, deținere sau, după caz, port și folosire a armelor; i) nu au pierdut, anterior, arme letale, din motive imputabile lor, procurate în condițiile prezentei legi.

Cererea se depune la Poliție
Solicitarea de eliberare a autorizației de procurare a armelor se depune de către solicitant la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București sau la Inspectoratul Județean de Poliție în a cărui rază teritorială își are domiciliul și se soluționează în termen de 45 de zile de la data primirii acesteia.
Dacă autoritatea competentă cu soluționarea cererii constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, solicitantului i se refuză autorizarea de procurare a armei și i se comunică, în scris, soluția adoptată, precum și motivele care au stat la baza acesteia, soluție care poate fi atacată în justiție în termen de 15 zile de la data la care a fost adusă la cunoștința solicitantului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9604 secunde