Opinii de la cititori

240
2 min citire
Cu drobul de sare deasupra capului?
În perioada copilăriei, Mariana Apostol a căutat să înțeleagă ce e cu drobul de sare din poveste. Citită și răscitită de bunici, i-a rămas atât de întipărită în memorie, încât o invocă și în ziua de azi. Iar una din recentele ocazii se referă la problema clasei zero: nici nu a fost implementată, și o bună parte a părinților, dar și reprezentanți ai mediului școlar "au luat foc", deși lucrurile ar putea evolua pozitiv, iar copiii ar avea de câștigat. Un motiv în plus care o determină să creadă că povestea cu drobul de sare va rămâne mereu actuală: "Este bine să fim pre-văzători în toate, de multe ori, drobul de sare ne poate fi un bun prieten, însă e aiurea să trăim mereu cu senzația că e veșnic deasupra capului nostru. Dacă e pe-așa, când mai vedem imaginea de ansamblu? Asta cred eu că se întâmplă și cu clasa zero. Prea mult zgomot, înainte de a ști ce efecte va avea practic. M-aș fi abținut de la aceste comentarii, numai că, în ultimul timp, poate și din cauza crizei, senzația multora este să-l ia pe «nu» în brațe, pe motiv că nimic nu va mai ieși cum trebuie".
Analiză la rece
Cititoarea noastră este de părere că numai analizând situația la rece, fără a anticipa temeri exagerate, se pot face schimbările necesare. Iar dacă realitatea va dovedi că schimbarea a fost sortită eșecului: "Atunci să se treacă la o soluție mai bună, fără a se invoca din nou drobul de sare. Nu prin experimente de tot felul a evoluat societatea? Nu învățăm și din greșeli? Dacă nu încerci să faci un lucru care ți se pare bun, cum poți constata că e rău?".
Revenind la subiect, ca părinte, care cu greu a reușit să-și înscrie copilul la grădiniță, consideră că această clasă zero va fi utilă măcar copiilor care, fie au mers sporadic la grădiniță, fie n-au mers aproape deloc, există și astfel de situații, și nu neapărat în mediul rural.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0264 secunde