Pe câți bani ajungi administrator de bloc

1432
3
Pe câți bani ajungi administrator de bloc - fond2pecatibani24-1393270836.jpg

Articole de la același autor

Cei interesați pot obține calificare ca administratori în cadrul asociațiilor de proprietari contra unei sume de 300 de lei.


Fie că este vorba despre un job în sine sau despre completarea veniturilor salariale, munca de administrator de bloc este o ocupație ca oricare alta, care nu poate fi desfășurată fără o pregătire de specialitate. 


Pregătire de care mai mulți cititori sunt interesați, mai ales într-o perioadă în care numărul șomerilor este atât de mare: "Am auzit că trebuie să faci un curs, să dai examen pe la primărie, ceva de genul, ca să fii angajat ca administrator de bloc. Și că ar fi pe bani. Când e vorba de bani, la ce situație financiară am eu în familie, deja apar problemele. Totuși, aș vrea să pornesc la acest drum și mă interesează cât costă o calificare și unde se face școala. Eu am lucrat ca funcționară până la 42 de ani și, ca studii, am liceul. Cu mulțumiri, Adela Nicolae". "Mai am puțin și ies din șomaj. Pot să fac un curs de administrator de bloc dacă am numai o școală tehnică? Menționez că am și o vârstă…  Maria Luca". 


Deja au început înscrierile
 
Potrivit legislației care guvernează funcționarea asociațiilor de proprietarii, pentru a ajunge administrator de bloc este nevoie de atestare în acest sens. Or, pentru obținerea atestării, doritorii trebuie să urmeze un curs pentru pregătirea administratorilor de imobile, organizat și susținut cu sprijinul Uniunii Județene a Asociațiilor de Proprietari. 
După cum ne-a explicat Georgeta Ariciuc, implicată în organizarea și desfășurarea acestor cursuri la nivelul UAP, în prezent, au început deja înscrierile pentru seria cu nr. 74. Costul unui curs este de 300 de lei, iar banii se achită la momentul înscrierii. Alături de cererea pentru înscriere, solicitanții trebuie să atașeze la dosar câte o copie simplă xerox de pe actul de identitate și de pe ultimul act de studii: "Cererea și un contract se semnează pe loc, la înscriere, iar când numărul solicitanților ajunge de cel puțin 15 - 20 de persoane, începem o nouă serie de cursuri. Săptămâna aceasta, de exemplu,  termină seria cu nr. 73. De precizat că durata cursului este de trei săptămâni, iar în săptămâna a patra, avem examenul de evaluare finală, apoi susținerea examenului de atestat. Cine dorește să se înscrie acum o poate face, am înregistrat până astăzi, 24 februarie a.c., un număr de cinci solicitări". 


Cursul are trei module


Pentru a putea face față încărcăturii fișei postului, viitorii administratori de imobile trebuie să parcurgă toate cele trei module ale cursului de pregătire, respectiv organizare, contabilitate și tehnic. De precizat că aceste cursuri se organizează în baza unei hotărâri a Consiliului Local Constanța din 2008, care prevede ca atestarea administratorilor de bloc să se facă după o instruire specială. De asemenea, UAP are contract de colaborare și cu primăriile din Medgidia și Cernavodă, ceea ce permite și doritorilor din aceste localități să obțină calificare ca administratori de bloc.
 
Examenul final


După cele trei săptămâni de instruire, urmează faza evaluării, cu titlu gratuit, în urma căreia cursantul primește o adeverință de absolvent. Apoi, cu această adeverință, se va prezenta la examenul final.


În fața Comisiei numite prin hotărâre a Consiliului Local municipal Constanța (din cadrul Serviciului de îndrumare și sprijinire a asociațiilor de proprietari). Cei care au ghinionul să nu ia acest examen în prima sesiune, pot repeta această probă. Apoi, după trecerea cu bine a examenului final, se eliberează și atestatul de administrator de imobile, documentul necesar pentru angajare. 
Pentru cei care nu știu, funcția de administrator de  bloc nu este una de conducere, administratorul fiind doar un angajat plătit să-și respecte fișa postului. Președintele este șeful asociației și persoana care o reprezintă din punct de vedere juridic.


Unde se depun cererile


Cererile pentru înscrierea la cursuri se depun la sediul Uniunii Asociațiilor de Proprietari, din strada Jupiter nr. 11, Constanța, de luni până vineri, între orele 9 - 12. Pentru a fi admiși la curs, solicitanții trebuie să fie absolvenți de studii medii, economice, postliceale, școli tehnice sau școală profesională tehnică, neexistând limită de vârstă.


Comentează știrea

cristi
25 februarie 2014
MERCI DE RASPUNS

cei ce au terminat facultate si specializare"administratie publica " si doresc sa fie administratori de bloc pot sa ocupe aceasta functie fara sa mai faca aceste cursuri de administrator de bloc? poate fi ADMINISTRATOR DE BLOC cel ce LUCREAZA LA CET, RAJA SAU RADET ?

cristi
25 februarie 2014
MERCI DE RASPUNS

cei ce au terminat facultate si specializare"administratie publica " si doresc sa fie administratori de bloc pot sa ocupe aceasta functie fara sa mai faca aceste cursuri de administrator de bloc? poate fi ADMINISTRATOR DE BLOC cel ce LUCREAZA LA CET, RAJA SAU RADET ?

criticonline
25 februarie 2014
clarificare

se considera ca esti calificat si poti fi angajat pe o functie, daca ai certificate competentele in concordanta cu cerintele standardului ocupational sau a standardadului de pregatire profesionala; daca la terminarea facultatii ai primit o astfel de certificare a competentelor profesionale, ... se poate. mai multe pe www.anc.edu.ro

Răspuns la: MERCI DE RASPUNS
Adăugat de : cristi, 25 februarie 2014
cei ce au terminat facultate si specializare"administratie publica " si doresc sa fie administratori de bloc pot sa ocupe aceasta functie fara sa mai...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5204 secunde